SuperBlog, Uncategorized

Cum alegi inteligent accesorii de protecție pentru telefon

Probabil ți-ai cumpărat telefonul ăla cool pe care ți-l doreai de mult și pentru care ai făcut o investiție considerabilă. Îmi imaginez că te-ai documentat mult și l-ai ales pentru ce chestii minunate poți face cu el. Fie are multe camere, un procesor bun, face zoom, are memorie bună sau cine știe ce alte lucruri au fost atractive și te-au convins.

Dar când vine vorba de protejarea lui cât mai mult timp, știi ce ai de făcut? Ce accesorii de protecție pentru telefon să alegi pentru a te bucura cât mai mult de el?

Unele dintre cele mai importante accesorii pentru telefon sunt destinate protecției acestuia, atăt de lovituri, zgârieturi căt și de praf sau umezeală.

Nu știu cum ești tu dar eu, uneori parcă am două mâini stângi cănd vine vorba de a avea grijă de telefon. Deși sunt foarte atentă cu el, de multe ori mi s-a întâmplat să îmi cadă din mână și nu întotdeauna avea ecranul protejat. Știi tu, mă refer la folia de protecție, acel geam care se aplică peste ecranul telefonului.

Deși eram conștientă că este extrem de folositoare și prețul ei este infim față de ce costuri implica repararea sau înlocuirea displayului telefonului, am avut perioade în care nu am folosit-o. Că a fost comoditate, încăpățânare sau zi-i cum vrei, nu știu nici acum, dar mi-am învățat lecția. Acum protejez telefonul atăt cu folie de sticlă cât și cu husă de protecție.

Ultima oară a fost de pomină. Stai să îți povestesc….

Cu telefonul în Provance, fără folie de protecție

Acum doi ani am plecat in vacanță în Franța. Urma să petrecem ceva timp în Provance și pe Coasta de Azur. Eu, când plec în vreo călătorie, city-break sau vacanță, am un geantă specială cu device-uri. Știi că nu ratez nicio experiență pe care să o împărtășesc apoi pe blog. Cabluri, baterie externă, carduri de date, GoPro, stick-uri, stabilizator și multe accesorii mici de tip USB. DSLR-ul mi se pare greu și nu îl mai car de ceva timp. Îmi fac treaba de ceva timp doar cu telefoanele mele Samsung S. Zic telefoane că le-am mai schimbat în cursul timpului.

Așa am împachetat și pentru vacanța în Franța. Bineînțeles, m-am gândit și la telefon și ca urmare, am plecat să caut folie de protecție pentru ecran. Cum îmi schimb din când în când și husa pentru telefon, eram cât se poate de fericită că o să găsesc ceva foarte chic.

Și, unde se duce omul cînd are ceva de cumpărat? La mall, evident. Însă testând singura folie disponibilă în magazine la momentul respectiv, am fost dezamăgită pentru că aveam senzația că schimbă aspectul telefonului. Și nu am cumpărat, așa că am plecat făra folie de telefon. Am găsit însă o carcasă pentru spate, senzațională, un mov închis. Și am plecat fericită.

Telefonul, pietrele și un ecran mort

Am stat în Provance, undeva la țară, la o moară veche, un vis. Totul foarte rustic, iarbă și..niște pietre, albe frumoase. Îi solicit soțului să îmi facă o fotografie cu telefonul, cu casa pe fundal pentru că era de senzație, el comentează că iar îl pun la treabă, dar totuși îmi face. Sunt mulțumită de rezultat dar zic ia, să îmi fac și un selfie, că nu strică.

Acum vine momentul de care vă spuneam. Și cu telefonul în mână și să manevrez geanta și să caut unghiul în care ies favorabil. Se creează haosul și avem și prima victimă, telefonul care cade direct pe pietre.

Ei, zic, mi-a mai căzut și nu a pățit nimic și îl ridic optimistă. Un firișor pleca dintr-un colț strivit al ecranului și urca pe diagonală. Mă uit la el, îl șterg de rochie și mă liniștesc văzând că funcționează.

Cu telefonul in Provance

Ultima foto înainte de spargerea ecranului în Provance (Foto din arhiva personală)

Ce nu am prevăzut, a fost că în câteva ore s-a transformat într-o pânză de păianjen și, încet, încet, ecranul a schimbat culori, grafică și, într-un final s-a stins. Definitiv. Curat ghinion și lecție clară de învățat. Ce am reușit cu GoPro nu a fost ce îmi doream cu telefonul dar, asta a fost. Evident, la întoarcere, am reușit să îl repar iar primul gest a fost să caut folie de protecție.

Ei, am mai schimbat două între timp dar telefonul este în siguranță de atunci.

Ți-am povestit pățania mea ca să îți spun, că un gest mic poate să însemne salvarea telefonului, sau măcar cheltuieli mult mai mici.

Cum să alegi accesorii de protecție pentru telefon

În acel moment am realizat că nu voi renunța niciodată la protecția telefonului meu și că voi căuta accesorii de calitate. Am început să mă documentez despre cum să alegi foliile pentru telefon dar nu am lăsat deoparte nici husele de telefon pentru că sunt la fel de importante.

Sunt multe magazine online unde găsești accesorii de acest gen însă mie mi-a atras atenția BrandGSM care furnizează produse cu un înalt grad de calitate. Au un site foarte bine organizat și poți alege cu ușurință accesorii pentru modelul tău de telefon. Aici găsești cele mai cunoscute branduri de accesorii pentru protecția telefonului – UAG, Spigen, Lemontti, Ted Baker, Karl Lagerfeld, Guess, Devia, Just Must, Eiger.

Se spune că cel mai vulnerabil moment în care telefonul poate fi lovit sau să îți cadă din mână este atunci când este nou. Este firesc, nu ești încă obișnuit cu dimensiunile lui sau nu este protejat și alunecă ușor. Iar cele mai dese accidente se petrec în casă.

Deci este momentul ideal să îl echipezi eficient și cu stil.

Dar cum alegi cele mai bune accesorii de protecție pentru telefon?

Folia de protecție pentru telefon, un must pentru orice dispozitiv

Ai crede că alegerea foliei este simplă pentru că toate sunt la fel. Dar nu este așa, sunt multe aspecte de care trebuie să ții cont.

Foliile pentru telefon pot fi de plastic sau de sticlă. Eu am un telefon Samsung Galaxy S8 Plus și am folosit ambele tipuri. Foliile de plastic mi se par inferioare celor de sticlă, se deteriorează ușor, nu sunt la fel de rezistente și se mătuiesc ușor.

Rezistență și versatilitate

În schimb, foliile premium din sticlă temperată (securizată) cum sunt cele produse de brandul Eiger sunt foarte rezistente la zgârieturi și lovituri, mai mult timp. Compania specifică faptul că acestea au o duritate de 3 ori mai mare decat o folie PET (9H).

accesorii de protecție pentru telefon

Sinceră să fiu, pentru mine este important că  sunt case friendly, adică se potrivesc oricărui tip de carcase fără a exista riscul ridicării foliei.

Ai spune că este un moft dar să știi cam pațit-o chiar ăn această vară într-un magazin când am vrut să îmi schimb husa. Practic, aceasta din urmă mi-a desprins folia de pe ecran și a trebuit schimbată și aceasta.

Experiență unică de utilizare

Doar simplul fapt ca este de sticlă nu mai este suficient. O folie de sticlă temperată de calitate trebuie să ofere o experiență de utilizare unică și modernă:

  • designul, să fie ultra-slim (folia de telefon Eiger păstrează o linie elegantă a telefonului cu grosimiea de 0,33 mm),
  • este prevăzută pe margine cu un strat anti-praf. Acesta oprește ridicarea geamului, ceea ce foliile ieftine din aceeași categorie nu pot face,
  • are un strat de protecție oleofobic ce reduce apariția petelor si amprentelor,
  • oferă confidențialitate bidirecțională, ceea ce înseamnă că vizibilitatea ecranului este posibilă doar la un unghi de 90 grade

Să alegi un brand în locul unui produs fără șteif nu mai este de mult un snobism. Un brand este o promisiune și spune o poveste despre grija pe care o pun în produse pentru tine. Specificațiile tehnice ca și garanția unui brand cu caracter sunt atuuri esențiale.

Husa pentru telefon, un accesoriu chic

Criteriile după care îmi aleg husele pentru telefon sunt calitatea materialului și designul (culoare și linie).

Pe lângă folie și husa are un rol important în protecția telefonului de zgârieturi, lovituri și praf. În plus îi oferă acestuia un aspect estetic deosebit, chic, pliat pe personalitatea ta.

Există huse pentru telefon care acoperă doar spatele dispozitivului sau cele tip carte, utile pentru cei care au accidente dese cu telefonul dar și pentru confidențialitatea ecranului. Aici contează foarte mult ca închiderea să fie bună pentru că dacă se va desface în cădere, va expune ecranul unei lovituri iminente.

accesorii de protecție pentru telefon

Însă dacă ețti adeptul sporturilor extreme, criteriile tale de alegere vor fi în primul de rezistență extremă. Materialele de calitate preiau cu succes șocurile și protejează împotriva zgârieturilor, cum sunt cele de la UAG. Ele  îndeplinesc standardele de protecție Military Drop Tested MIL STD 810G 516.6 împotriva șocurilor și picăturilor de apă.

Tot din categoria huse speciale sunt cele pentru apă, utile mai ales în concedii când facem fotografii în mare sau piscină.

O altă soluție o reprezintă carcasele cu colțuri antișoc, cum sunt cele de la Just Me sau cele cu bumpere discrete pe margine pentru rezistență sporită, ca cele de la Lemontti.

După părerea mea materialul este important. Fie că este silicon sau cauciuc, ele vor absorbi șocul la cădere. Cât despre alte materiale, cum este plasticul, acesta nu este recomandat pentru că nu numai că absoarbe șocul dar îl transmite și telefonului. În plus, unele determină supraîncălzirea telefonului.

Cât privește aspectul, culorile și eventuale decorațiuni, acestea țin de gusturile fiecăruia dintre noi. Iar pe site la BrandGSM găsești și foarte multe huse de telefon brandgsm.ro de la branduri fashion, cum ar fi Karl Lagerfel, Guess sau Ted Baker.

La final

Dar poate criteriul cel mai important de alegere a acestor accesorii de protecție pentru telefon este satisfacția pe care o avem folosind telefonul în condiții de siguranță, un timp îndeungat. Când știi că ai ales inteligent și că ieftin dar schimbat des înseamnă de fapt mult mai scump și frustrant.

Sper să găsești interesant și util acest articol și dacă ai și alte argumente, mi-ar plăcea să ni le scrii într-un comentariu, mai jos.

 

Sursă foto: BrandGSM.ro

Acest articol este scris pentru SuperBlog, ediția de toamnă 2020, la proba 13 – Cum aleg husa și folia perfecte pentru telefonul meu? (BrandGSM.ro)

 

 

 

1 Comentariu

  1. Proba 13. Cum aleg husa și folia perfecte pentru telefonul meu?

    5 noiembrie 2020 at 12:55 pm

    […] Cum alegi inteligent accesorii de protecție pentru telefon […]

Raspunde