SuperBlog

Bijuterii unice pentru femei speciale, ca tine

Reading Time: 6 minutes

Iubesc tot ce înseamnă bijuterii unice încă de când abia nimeream să îmi pun inelele mamei pe degete. Eram fascinată sub câte forme și culori acestea ne făceau să le adorăm. Mi le puneam pe degete și țineam discursuri în oglindă, gesticulând și admirându-mă. 

Apoi am început să am inelele mele și de atunci a început o iubire nesfârșită pentru bijuterii unice. Iar împreuna cu ceasurile, sunt nelipsite din outfit-ul meu.

Ca orice fată îndrăgostită de bijuterii am visat cu ochii deschiși cum va arăta inelul meu când voi spune “Da!” iar acum, după atâția ani este nelipsit de pe degetul meu inelar.

Acum este rândul meu să ofer femeilor din viața mea bijuterii unice și să le aduc bucurie prin purtarea lor.

Purtarea unei bijuterii unice este o declarație de stil

Întotdeauna am simțit o intimitate cu bijuteriile mele, pentru că fiecare are povestea, magia și emoția ei. În timp, am învățat că ele sunt valoroase și își spun povestea doar purtându-le. Ca și parfumurile. Dar împreună cu părul meu sunt elementele pe care le-am rafinat și care sunt parte a brandului meu personal, Copper Attitude.

Purtarea unei bijuterii unice aduce cu ea o stare și mă face să mă simt feminină, stilată, specială. Fie că sunt minimaliste sau statement, au fost întotdeauna felul meu de a arăta cine sunt, atitudinea mea. Ele exprimă unicitatea și individualitatea mea.

A purta bijuterii unice cu stil este o adevărată experiență. Este o emoție născută din felul cum își găsește natural locul pe degetele mele, pe încheietura mâinii, la gât sau pe lobul urechii. Și deseori ca un contur fin al gleznei. Strălucirea și farmecul lor mă fac să radiez. Iar acest lucru îmi dă energia să pășesc mai sigură pe mine, să fiu memorabilă.

Fiecare femeie este unică și are preferințele ei, mai ales când vorbim de bijuterii, fie că sunt fine, statement, de argint, aur sau cu pietre. 

bijuterii unice Indira

Dacă este să mă uit în cutiile mele de bijuterii am avut o perioadă o atracție deosebită față de argint și se vede acest lucru mai ales la colecția de inele. Apoi a venit o vreme când la un workshop de stil, a fost revelator pentru mine să aflu că mi se potrivesc mai mult bijuteriile aurii. Această rezoluție venea ca o complimentare a tenului, culorii ochilor și părului. 

Așa că, de atunci am căutat mai mult bijuterii unice din aur sau metal de calitate auriu. Și deși le port pe acestea cel mai des, uneori prefer bijuteriile mele de argint. 

Ce spun bijuteriile despre noi?

Aurul și pietrele prețioase au fost purtate din vremurile Egiptului Antic și Mesopotamiei. Magia lor a trecut proba timpului și spațiului, rigorile religioase, limitele culturale, de clasă și gen.

Pentru fiecare femeie există bijuteria potrivită. Cu cât este mai rară cu atât ne simțim unice. Pe lângă stil, purtarea acestor bijuterii unice ține de statutul social, de anturajul nostru, reprezintă o investiție. Felul cum purtăm inelele de argint sau o broșă așteptăm recunoaștere sau apreciere sau este un semn de autoapreciere.

Recent, mi-a plăcut tare mult și am rezonat cu magia împodobirii femeilor hindu. Ele spun că aurul reacționează cu aura și energia corpului, de aceea îl poartă în partea de sus a acestuia. Cât despre argint, acesta răspunde la energia pământului, de aceea este purtat la glezne și degetele picioarelor. Mi se pare un un mod elegant și autentic de a le împăca pe amândouă.

Experiențe cu bijuterii unice Indira

Iubesc experiențele, chiar și când este vorba de bijuterii 

Dacă ai mai poposit pe blogul meu, ai observat că sunt înnebunită după experiențe. De la gusturi și arome la adrenalină și tot ce se poate cuprinde între ele, sunt un spirit liber care își explorează simțurile în orice moment. 

Ai spune că alegerea unei bijuterii este ceva obișnuit, însă la mine orice achiziție s-a făcut simțind că trebuie să port acea piesă. Chimia este imediată.

De aceea, pentru toate bijuteriile pe care le am, pot spune povestea lor în detalii.

bijuterii unice Indira

Și nu, bijuteriile nu sunt doar pentru ocazii speciale. Ele sunt menite să ne aducă zâmbetul pe buze zi de zi, să radiem și să ne simțim unice și sigure pe noi.

Admir și îmi doresc să fiu purtată într-o călătorie experiențială când cumpăr bijuterii unice pentru mine sau femeile dragi din viața mea. Uite, exact cum face Indira.

 

Indira – bijuterii unice pentru experiențe unice

Bijuteriile Indira sunt unice și sunt create pentru a ne simți frumoase și speciale în fiecare zi, în toate rolurile noastre de femei complexe. Atunci când suntem mame, când ținem o prezentare sau semnăm un contract sau când ne privim în oglindă și ne zâmbim cu încredere și speranță. Când ne este bine dar și când ne este greu. 

 

Femei speciale, bijuterii unice

Am în minte deja ce bijuterii unice și ce experiențe voi oferi celor două femei minunate din viața mea, mama și fiica mea. Dar întotdeauna îmi fac loc și mie, nu sunt eu cea mai importantă ființă în viața mea?

Perlele, bijuterii unice pentru mama

Mamei mele i se potrivesc cerceii și colierele. Și ce i s-ar potrivi mai bine unei doamne decât perle care sunt simbolul înțelepciunii dobândite prin experiență? Perlele sunt cunoscute pentru efectul lor calmant și se spune că oferă protecție și atrag norocul.

O pereche de cercei de argint Cindy în formă de floare cu perle naturale dau o notă de eleganță desăvârșită, mai ales că mama are părul scurt. Cerceii au un plus de rezistență, fiind placați cu rodiu. 

Pentru că îi plac bijuteriile care se completează uniform, colierul de argint Svetlana cu perle naturale, va completa cu naturalețe eleganța sa clasică. Perlele sunt bijuterii atemporale dar steluța placată cu aur galben îi va da și o notă șic și va face colierul remarcabil.

 

Inelele, niciodată de ajuns pentru fiica mea

Dacă aș căuta acum în sertarele fiicei mele, inelele sunt cele care domină stilul ei estetic. Cumpărate din călătorii sau ochite în magazine, niciodată nu sunt de ajuns pentru ea. Dar când văd ce frumos i se așează pe degetele lungi și subțiri, îmi dau seama că sunt menite să îi înfrumusețeze ziua.

Știu că îi plac inelele de argint cu simbolistică, iar Indira mi-a ghicit gândurile și m-a tentat cu modelul Moonie cu zirconiu montat în formă de semilună.

Poți avea toată încrederea în montura pietrelor, care își păstrează strălucirea prin simplul fapt că sunt montate și nu lipite. Asta îmi amintește de modul cum erau lucrate manual bijuteriile în ateliere dedicate frumuseții.

Știai  că există argint placat cu aur roz și galben? Acest procedeu le face să fie într-adevăr unice.

 

Finețuri pentru gleznele mele

Chiar dacă prefer inele de dimensiuni mai mari sau cercei statement, când vine vorba de gleznele mele, brățara de picior trebuie să fie întotdeauna foarte fină. Și, dacă este și dublă, efectul este cu atât mai diafan și sexy.

Brățara de picior din argint Raina placată cu rodiu are biluțe și steluțe dispuse pe două lanțuri. Pe cât de strălucitoare, pe atât de spectaculoasă, va fi un răsfăț pentru gleznele mele, zi de zi. M-a încântat câte femei sunt fericite să o poarte, așa că nu am stat prea mult pe gânduri, va fi a mea!

 

Cadouri ușor de oferit, o experiență Indira

Atenția la cele mai mici detalii este punctul forte în experiența Indira. Ambalajul cadou, dăruit pentru fiecare bijuterie în parte este însoțit de o felicitare pentru bucuria unui mesaj personalizat, scris de mână. 

Vei fi fascinat în magazinul online de frumusețea acestor bijuterii unice, așa că va fi foarte greu să te hotărăști să alegi doar un produs. Indira s-a gândit să îți facă experiența confortabilă și ai posibilitatea să alegi un card-cadou. 

Experiența ta nu se oprește aici, poți intra în programul de loialitate. Astfel te vei bucura încă din clipa în care ai plasat comanda și mult timp după ce ai primit bijuteria. Când intri în acest program vei beneficia de 10% cashback la toate comenzile și pe care îi poți folosi la celelalte comenzi. Trebuie doar să îți faci cont și vei primi 5 RON cadou de bun venit în club. Mai mult, vei acumula puncte la achizițiile ulterioare.

Dacă te întrebi ce faci dacă bijuteriile cumpărate online nu ți se potrivesc, decizi acasă ce vei face. Nu te neliniști, Indira îți permite returnarea comenzii sau schimbarea bijuteriilor, gratuit, cu doar câteva clickuri.

Nimic nu exprimă mai bine ca bijuteriile unice nevoia de dragoste, prietenie și conexiune. Când oferi bijuterii unice cadou celor dragi, legătura dintre voi este din ce în ce mai puternică. Femeile dragi din viața ta își vor aminti de tine și felul cum le-ai făcut să se simtă prin gestul tău. De câte ori le vor purta, le va zbura gândul la tine cu bucurie, recunoștință și iubire.

 

Tu ce bijuterii unice ai oferi femeilor dragi din viața ta?

Much love!

 

Sursa foto: FB Indira.ro (editări personale în Canva)

 

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2021

 

3 Comentarii

  1. Diana

    28 martie 2021 at 8:53 pm

    Mi-am făcut un wishlist imens de la INDIRA. Au bijuterii superbe, cu o delicatețe aparte – fix cum ar trebui să fie bijuteriile.

    1. CopperAttitude

      29 martie 2021 at 6:42 am

      Sunt f frumoase și m-au captivat dar îmi place mult si experienta de cumparare

Raspunde