SuperBlog

Emoție dată de trendul preferat vs trendul neapreciat

Eu sunt Mari și relația mea cu hainele este una specială, bazată pe emoție. Deși nu sunt stilist și nici nu cumpăr tot ce apare în trend, îmi place să cred că am stilul meu, născut dar și dezvoltat din personalitatea mea, din bunul simț nativ și adaptat tipului de lifestyle. Nu în ultimul rând, el contribuie la starea și atitudinea mea.

 

Povestea unei dimineți

Alarma telefonului sună strident și nu îmi rămâne decât să deschid ochii și să mă ridic din pat….sau să mai amân 5 minute, apoi incă 5. Este ritualul de dimineață, nu pot renunța la el. Este felul meu în care fentez regulile începând cu zorii zilei.

Deschid întâi un ochi, doar pe jumătate, cât să văd rapid cum se anunță vremea astăzi. De când se așterne toamna, verificarea aceasta este obligatorie dimineața.

Este început de octombrie, luna aceea cu frunze copper, galben și maronii în care sunt fericită să port și eu culorile acestea într-un mod complice cu natura.

Văd raze de soare care trec prin perdeaua oranj de organza, proiectate direct pe peretele de culoarea piersicii. Se anunță o zi frumoasă!

 

Emoția hainelor noi

Am o rochie nouă pe care să o îmbrac astăzi, să inaugurez octombrie arămiu.

Iubesc rochiile în orice sezon!

Pornesc aparatul de cafea, fericită că este Ziua Mondială a Cafelei și vreau să o beau ceremonios astăzi, de parcă nu fac asta în fiecare zi. Este plăcut în casă, miroase divin și cântă jazz în surdină și aș mai ține pe loc momentul dar am multe pe listă astăzi. Tresalt în sinea mea la gândul că îmi pun rochia nouă cu maro și cărămiziu, preferata mea. Ador să port cât mai repede ultima achiziție, iar rochia este ceva special pentru mine.

Toamna vine cu o emoție specială, mai ales prin prisma culorilor și țesăturilor, care inspiră caldură și confort. De aceea, fie că îmi cumpar botine, rochii, sacouri sau genți, le aleg cu gândul la cum se simt pe piele și cum contrastează cu tenul ușor bronzat, părul copper și ochii verzi.

 

O emoție nedorită, pantalonii culottes

Brusc, nu mai simt nici miros de cafea, nu se mai aude nici muzica și fac ochii cât cepele și nu îmi cred ochilor. Agățată de dresing, așteptându-mă cu un zâmbet malefic, stătea o pereche de pantaloni culottes negri, de o lungime dubioasă, până la jumătatea gambei. Și o cămasă albă, simplă dar frumoasă.

cullotes

Sursă foto: Pinterest

Inițial am rămas fără reacție, uitându-mă lung la ei și întrebându-mă când am putut să îi cumpăr. Nu îmi aminteam să fi făcut această gafă și nici să îi fi primit, așa că am intrat în panică. La înălțimea mea de 1,60 m și o greutate proporțională, nu îmi place să mă văd în oglindă îmbrăcată așa.

Să fi fost vreun pariu pierdut sau vreo pedeapsă? Vreo glumă a prietenelor mele?

Mă ciupesc să ştiu că sunt prezentă şi mă mai uit o dată la ei. Erau tot acolo, aşteptând malițioşi să îi îmbrac. Jos, stătea pe parchet o pereche de pantofi, tot negri, (Gizăs!), cu talpă joasă. Măcar dacă erau nişte botine!

Simt că este o conspirație universală. Încerc să mă gândesc dacă am făcut ceva rău în ultimul timp să merit să port un pantalon ca un sac şi care îmi scurtează picioarele şi mai mult….Genți mai am oare?

Cum fac față situației?

Îmi caut botinele mele café au lait cu toc, măcar să simt că sunt mai înaltă şi să se aşeze pantalonii cullotes altfel pe 10 cm în plus dar nu mai aveam nimic. Totul dispăruse fără urmă din şifonier, nu mai aveam nimic de îmbracat. Nu mai erau fustele, rochiile, nimic. Doar pantalonii culottes.

Citisem un articol că pantalonii cullotes sunt extrem de chic şi versatili şi că te imbracă foarte bine, mai ales dacă sunt cu talie înaltă și că iar sunt în trend. Că poți să îi accesorizezi în fel și chip și că poți alege diverse lungimi în funcție de talie.

Strâng din dinți și cu ochii închiși îmbrac totul. Privesc în oglindă și nu recunosc persoana din fața mea. Par băgată într-un sac, nu mi se potrivesc deloc. Aceștia erau piese vestimentare în secolul XIX, pentru barbați, cu lungimea până la genunchi și apoi reinventați…. dar nu pentru mine.

Clar, nu sunt genul meu!

Cred că pentru o persoană înaltă, povestea se scrie altfel. Eu par foarte mică în ei și fără atitudine. Totul până aici…..

 

Trendul meu preferat, rochia

Alarma sună a nu știu câta oară și realizez că trebuie să mă ridic din pat. Primul lucru pe care îl fac este să îmi arunc ochii spre dulap și văd rochia mea preferata din vâscoză, în culori de toamnă, cu aspect de cămașă în partea superioară. În partea de jos este lejeră și este foarte comodă.

Respir ușurată că a fost doar un vis și mă ridic plină de încredere pentru o nouă zi.

Gusturile nu se discută, corect?

Așa este și cu pantalonii culottes, nu îmi plac și punct.

Cafeaua miroase în toată casa și eu îmbrac ultima rochie cumparată în acest sezon, în culori tomnatice la care pun cureaua coniac cu accesorii auriu satenat, vintage pentru a-mi contura talia.

Prima purtare și magia culorilor îmi dă o stare de intensă emoție și exaltare.

answear

Sursă foto: Instagram Answear

Botinele completează rochia tomnatică

Trag cu ochiul în oglindă și zâmbesc mulțumită, apoi îmi pun o pereche de botine de damă din piele întoarsă, preferatele mele. Mintea lucrează repede și îmi imaginez că la această rochie aș putea să asortez și botinele maro cu ținte la care nu am renunțat de ceva timp pentru că am auzit că au revenit în tendințe după câteva sezoane de absență. Le încerc diseară, cu siguranță.

Toamna aceasta botinele fac legea, cu cât mai variate in garderobă, cu atăt mai bine. Ele sunt foarte practice fie că porți o rochie mai subțire cu un cardigan sau pantaloni creion, mai ales pentru perioada în care nu este înca de cizme. Astfel, botinele sunt o investiție absolut indispensabilă de trecut toamna până se face prea frig. Plus că la jeanși merg perfect.

answear

Sursă foto: Answer Instagram

Plusez in gând și zic să verific și categoria de genți de damă pentru acest sezon, pentru că merită să investești în genți de calitate, pe care să le ai pentru câteva sezoane.

Visez cu ochii deschiși și emoție la o gentuță mică, în culori de toamnă, ocru, camel sau burgundy sau animal print. Pe maro am deja și o iau chiar acum.

Am vazut cateva modele foarte frumoase la Answer.

answear

Colaj foto cu imagini preluate de pe answear.com

In general imi plac gențile mari, tip shopper XXL, cele în care bagi o agendă serioasă, cu copertă de piele, ochelarii de vedere (da, am și de-ăștia!) și cei de soare și multe altele, dar la genți de dimensiune mică nu prea stau bine. Și, dacă este să ies in oraș, seara, parcă ar fi mai potrivite cele mici.

Asortez rapid un cardigan cappuccino și imi fac cu ochiul trecând prin fața oglinzii în timp ce mă aventurez cu încredere în toamna blândă de octombrie.

 

Toamnă în jeanși și paltoane pentru bărbați

Afară este vremea aceea plăcută, răcoroasă cu raze blânde ce te încălzesc ușor și zâmbesc văzând în jur cum primește lumea vremea aceasta minunată cu culori copper. Din fericire nu văd în jurul meu pantaloni culottes, însă fustele și pantalonii în ton cu vremea au ieșit la soare. Îmi place să văd cum barbații asortează sacouri la jeanși sau poartă paltoane ușoare de toamnă, în combinații cu stil. Vremea asta de sacou sau cardigan este preferata mea, când calc cu emoție, cu botinele pe frunze arămii și când colecționez frunze, așa cum făceam când eram copil.

Tu ce emoție trăiești când iți place ce porți?

 

Articol scris pentru SuperBlog 2019

Raspunde