SuperBlog

Un ochi pe față și unul pe dos – jurnal de croitorie

Astăzi te invit să răsfoim un jurnal de croitorie.

Dacă este să îmi amintească ceva intens de copilărie, gândul îmi zboară la vacanțele de la bunici, la țară. Când timpul trecea altfel, când nu trebuia să te duci la școală și să nu te trezești prea devreme. Când mirosea a turte prăjite și mămăliga era fiartă îndelung.

Acolo, obiceiurile erau diferite de București și lucrurile aveau ritmul lor, în pace, liniște și cu răbdare.

Bunica, ghemul de lână și nasturii

Îmi amintesc viața la țară ca un retreat. O petreceam într-un mod sănătos, sustenabil și necondiționat. Nimic nu se arunca și totul era bine chibzuit. Bunicii mei făceau pâine în casă, aveau o grădină plină de bunătăți cu gust, lucrurile se reparau și hainele erau cusute sau peticite.

Îmi amintesc această îndeletnicire a bunicii mele pentru că ea tot timpul avea ceva de cusut, de înseilat sau de tricotat. Ghemul de lână pentru șosete sau pt ilice și andrelele erau omniprezente. Adesea stăteam să o privesc lucrând la andrele, cum spunea ea, cu ochelarii pe nas. Era cel mai cald și mai liniștitor tablou. Era ca într-un jurnal de croitorie.

 Un ochi pe față, unul pe dos… 

Tricotatul și cusutul erau pentru ea ca un dans, un tango mistuitor. Avea o melodie doar de ea știută care o făcea atât de pricepută să inventeze atâtea modele.

buica

Foto din arhiva personală

Dar cel mai des cosea nasturi rebeli, care săreau în momentele cele mai nepotrivite și pentru care mergem la oraș să cumpărăm ațe colorate. Avea o cutie mare de metal plină cu nasturi colorați, colecționați în timp, de toate mărimile. Toți aveau o poveste și însoțiseră haine din tinerețea lor. Acum că ea nu mai este, am și eu o colecție la fel.

Bunicile…

Croitoreasa de la țară

Eram în școala generală și eram fascinată să merg cu bunica mea la croitoreasa din sat, unde ea își făcea, din când în când câte un costum de vară. Același tip, dar cu materiale diferite. Purta la sărbători și nunți un fel de cămașă-sacou și fustă. Uneori și rochii.

Locul unde croitoreasa cosea avea magia lui. Ațele colorate, petice rămase de la diverse metraje transformate în bucurie și prilej de fală pentru femei, mirosul de haine călcate, toate erau fascinante. Teancuri de rochii începute, fiecare cu povestea ei așteptau în liniște mâinile dibace să le dea formă.

sewing set

Sursa foto – Dreamstime

În atelier trona o oglindă mare, cu rame aurii. Ea domina camera și părea o zeiță ancestrală și înțeleaptă care oglindise mulți ochi, unii triști dar alții atât de fericiți. Și primise atâtea zâmbete. Acestea o făceau și mai strălucitoare.

În ea se reflecta prețioasă masina de cusut, cea care dădea perfecțiune liniilor drepte. Cea care cu pașii săi crea mâneci, fețe, tivuri.

Eram vrăjită de fiecare dată cum dintr-o bucată de material se tăiau bucăți perfecte care prinse în ace duceau la primul zâmbet în oglindă. Mici reglaje, pregăteau o nouă vizită și la fiecare întâlnire zâmbetul era din ce în ce mai sclipitor.

Dar bucuria cea mai mare era când plecam cu câteva bucăți de material, să le fac și păpușilor câte ceva nou. Și de fiecare dată abia așteptam să ajung acasă. Simțeam magia lucrului de mână, a cusăturii care transformă o bucată de material în ceva atât de frumos. A fi croitoreasă mi se părea magic.

Cusăturile mele

Tot ce am mai experimentat mai târziu cu mâinile mele a fost înălțător pentru că atunci când faci ceva cu sufletul, transpui în ceea ce faci. Ești creativ, înveți să combini culori și texturi, linii și curbe. Și nu mă refer doar la cusături.

Etamina și iile

Apoi a venit vremea de cusut pe etamină, cu fire în culori foarte vii. Un ritual terapeutic și creativ transformat în semne de carte ce păstrează vii amintiri minunate.

Odată cu această cusătură a venit și fascinația iilor, transformată mai târziu în colectarea unor piese vechi, lucrate cu migală și har.

Dacă mă uit mai bine în acest jurnal de croitorie personal, cred că aceasta a fost perioada cea mai profundă în care am iubit culorile și felul cum ața țesea povești pe un alb imaculat. Atunci am avut primul set de accesorii croitorie pe care îl purtam cu mine și la școală, la orele de lucru manual.

sewing tool

Sursa foto – Dreamstime

A fi sau a nu fi…croitoreasă

Eram la liceu când a apărut fascinația Burda. Era dupa Revoluție și exista o concurență între noi, fetele, cine cumpără prima noul număr apărut. Modelele din revistă, atitudinea cu care pozau și genul de haine lejere și fashion ne-au mistuit pe toate. Vroiam să arătăm ca in reviste.

Era momentul să mă avânt în tainele cusutului. Aveam chiar și mașina de cusut Ileana, de culoare vernil, cea pe care o transformai în masă. Pedala ei avea o mișcare atât de relaxantă, încât și acum simt ritmul ei când pedalam fără sens, în joacă, doar pentru că îmi plăcea.

designer

Sursa foto – Cusut și Brodat

Așa că am ochit fascinată un model de bustieră care mi s-a părut simplu de lucrat. Materialul nu îl aveam, însă rochia mamei mele de la banchetul din liceu era tot ce îmi trebuia. Cloșul ei era generos și chiar îmi rămânea material și pentru altele. Era cea mai bună variantă…să stric ceva. O rochie de mătase naturală, care, culmea îmi venea turnată.

Doar că socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă, pentru că trebuie să ai măcar puțină experiență pentru a tăia fețele de material. Mai exact le-am pus spate în spate, obținând cele două cupe pentru bustieră una în față și alta în spate. Dezastru…

Atunci am înțeles că aceasta nu este menirea mea. Și, din fericire m-am oprit aici, am știut că am alte calități dar nu și aceea de croitoreasă.

Să mergem mai departe să vă mai destăinui din acest jurnal de croitorie.

Miss Fashion

Anii de liceu au amprenta hainelor pe comandă. De la sarafanul de liceancă, modificat pe alocuri, la rochia de la Miss Boboc Universitate, majoritatea hainelor mele au tailor-made. Ca să meargă la pantofii Guban, lucrați și ei impecabil sau la balerinii Leonardo, în culori senzaționale. Cine a prins Revoluția din 1989 își amintește cozile la balerini. Dar ce fericire era să îi ai!

Însă fascinația cea mai mare pentru mașina de cusut am avut-o când mi-a fost lucrată rochia de mireasă. Alesesem un material special care avea o broderie fină de aceeși culoare dar care impunea un model simplu, care să pice impecabil. Tivul trebuia lucrat cu mare artă și atunci am înțeles puterea unei mașini performante.

Acum pasiunea pentru a crea ținute la care visezi vine cu tehnologie de top, în gama variată de la Cusut si Brodat. Tot la ei pe blog poți învăța trucuri de croitorie și estetice.

cusut si brodat

Sursa foto – Pagina Facebook Cusut și Brodat

Poate mă apuc iar de cusut, cine știe? Vă țin la curent în acest jurnal de croitorie.

 

Sursă foto principală – creație personală în Canva cu fot preluată de pe Cusut și Brodat

 

Acest articol este scris pentru SuperBlog, ediția de toamnă 2020 la proba 3 – #JurnaldeCroitorie (Cusut și Brodat, BroRom)

 

1 Comentariu

  1. Proba 3. #JurnaldeCroitorie

    27 octombrie 2020 at 5:15 pm

    […] UN OCHI PE FAȚĂ ȘI UNUL PE DOS – JURNAL DE CROITORIE […]

Raspunde