SuperBlog

Un loc pentru relaxare, ca un colț pentru visare

Zilele trecute vedeam reclama de la FAVI.ro, despre canapele și mă gândeam cât de simplu este acum să îți cumperi una și să ai de unde alege. Nu mai ai nevoie de un showroom ca să alegi mobilier și decorațiuni pentru un loc preferat pentru relaxare. Îți poți crea în minte atâtea combinații, doar cu un singur click.

Acasă este mai mult un sentiment decât un loc

Cred că atunci când îți creezi spațiul tău, lași o parte din sufletul tău acolo. Ești acasă. Acasă nu este un loc, este mai mult un sentiment, acela de a fi tu însuți. Este o apropiere, o apartenență. Unde te simți în siguranță, unde ești în largul tău. Acolo sunt trăirile, uneori râzi sau poate plângi la un film, acolo faci planuri. Și tot acolo te întorci de fiecare dată.

De multe ori ne atașăm de canapeaua, de fotoliul sau de vreun tablou de pe perete doar pentru faptul că ne-au fost însoțitori tăcuți și loiali. Acolo am fost împreună cu cei pe care îi iubim, acolo ne-am simțit împliniți.

loc preferat pentru relaxare

Sursă foto – FAVI.ro

Dintotdeauna mi-a plăcut să am un loc preferat pentru relaxare, locul unde vibrez cel mai bine, unde mă simt ca într-un cuib. Chiar și în copilărie, când locuiam cu părinții și fratele meu într-un apartament de doar 2 camere. Doar că atunci trebuia sa-l ocup prima.

Îmi plăcea mult ideea de a sta eu cu mine și lucrurile care îmi sunt dragi. Chiar și acum, în viața de adult, încerc să îmi caut și să îmi creez acea oază cu efect benefic asupra stării mele de spirit.

În timpul facultății am avut, în sfârșit, mai mult decât colțul meu, aveam camera mea. Visasem să am un pat mare, biblioteca și biroul separat de restul casei. Cred că îți imaginezi că stăteam ore în șir, de plăcere și recunoscătoare în spațiul meu, cu ordinea mea.

Balansoarul, un loc preferat pentru relaxare

Apoi, după ce m-am căsătorit, până acum doi ani, aveam un loc preferat pentru relaxare, un  fotoliu balansoar așezat într-un spațiu foarte cald și prietenos, lângă geam și calorifer. Cel mai mult îmi plăcea să stau acolo iarna, când puteam citi pierdută în atmosfera caldă. Din lemn de mesteacăn tapițat cu textil, avea o alură foarte elegantă și confortabilă în același timp. El a fost spațiul meu preferat timp de 13 ani.

loc preferat pentru relaxare

Sursă foto – FAVI.ro

Aveam întotdeauna, pe post de măsuță de cafea un scaun mic, unde trona cana preferată de cafea sau de ceai. Uneori mă acoperea o pătură moale bej, ca de catifea. Asta când nu era atentă Mitzi Chantelle, pentru că de obicei se făcea ghem pe ea și torcea de plăcere.

Am prins drag de acest balansoar încă de când era Lexi bebeluș, pentru că era locul magic, liniștit și intim unde aveam tandrețurile noastre. Cumva așa mi s-a lipit de suflet acest fotoliu și întotdeauna el a fost al meu. De atunci era un colț preferat al casei. Am schimbat doar tabieturile, magia a rămas.

Apoi când ne-am mutat la casă, el nu s-a mai încadrat în decorul pe care l-am conceput. Așa că a rămas la apartament, în locul unde razele de soare băteau difuz prin perdeaua de organza de culoarea piersicii. El are povestea lui acolo. Am râs și am plâns, deopotrivă în brațele lui primitoare.

Cel mai cozy loc pentru relaxare

Aici, la casă, am mai multe locuri preferate. Unul dintre ele este dormitorul, pentru partea mea preferată de pat, cea de lângă geam. La bucătărie, locul special este în dreptul geamului unde îmi sorb primele guri de cafea dimineața, privind în grădină. Când sunt învăluită în mirosul de cafea proaspătă, simt că pot visa orice.

Plec din bucătărie către cel mai cel loc pentru relaxare. Acesta este în living room, este locul care este îmbrațișat din ambele părți de lumină indirectă. Așa că este cel mai bun loc de citit, unde mă pierd în pagini și cuvinte.

Cred că cel mai bun loc pentru relaxare este acela în care alegi un fotoliu sau o canapea, o bibliotecă și o măsuță. Parcă sunt menite pentru asta. Culori naturale, de pământ, foarte calde merg foarte bine cu texturi diferite – perne, păturici, reviste, lumânări. Ele îți mângâie toate stările.

Colțul meu preferat

Când am amenajat living-room-ul, colțul acesta a fost cel ales. Vedeta din acest spațiu cu personalitate este canapeaua. Masivă, de culoare bej nisipiu, este extrem de primitoare. Cele două rânduri de perne cu imprimeuri diferite o fac tare confortabilă. Și mă afund de fiecare dată în pernele ei moi.

loc preferat pentru relaxare

Foto din arhiva personală prelucrate în Canva.

Este locul unde relaxarea este în elementul ei. Locul dinspre geam este al meu și îmi oferă prilej să văd rafturile pe care țin cărți citite sau necitite încă. Acolo este locul de schimburi inspirate. Cărți ce au lăsat urme în sufletul meu, intră înapoi, la locul lor și altele mă însoțesc.

Lateral, în colț stă o măsuță pătrată unde tronează maiestuoasă o veioză masterpiece, al cărui soclu este verde, culoare mea preferată dintotdeauna. Ea îmbină foarte bine trendul vintage, prin aspect cu cel modern, economic și smart al tehnologiei.

Indiferent că citesc sau nu, ador să aprind veioza pentru atmosfera cozy pe care o creează seara. Parfumul fin, ce sugerează așternuturile proaspăt spălate desăvârșește senzația de confort și relaxare.

Aici este locul de meditație, pentru că nicăieri concentrarea nu este mai bună decât acolo unde te simți cel mai bine. Și tot aici, adesea mă prinde somnul, seara, înainte ca totul să fie cuprins de liniștea nopții.

 

Tu ai un loc preferat pentru relaxare?

Dacă încă visezi să ai spațiul tău de suflet, acum este momentul să ți-l creezi. Mulțumită motorului de căutare FAVI.ro, nu mai este necesar să alergi prin magazine, în traficul infernal. Nici măcar să accesezi magazin după magazin online pentru a găsi produsele dorite. Poți alege cu ușurință mobilă și decorațiuni în funcție de stil, culoare, preț, material și multe alte caracteristici. Fii creativ și bucură-te de starea de bine indusă de colțul tău preferat!

 

Sursă foto principală – FAVI.ro

Acest articol este scris pentru SuperBlog, ediția de toamnă 2020, la proba 5 – Tu unde visezi? (FAVI.ro)

 

Raspunde