SuperBlog

Melinis, o delicatesă de vis

Un vis de toamnă

Adormisem destul de tărziu în noapte și îmi era greu să mă târăsc jos din pat, deși o rază de lumină se juca insistent pe fața mea. Poate înțeleg, în sfârșit, să nu mai beau capuccino seara și să mă bag în pat după miezul nopții. Cum nu aveam somn, am stat și am scris pe blog, mă întâlnisem cu inspirația la o cafea. Nu este de mirare că acum, ultimul lucru pe care l-aș face ar fi să simt răcoarea de toamnă din casă.

Încerc să scot un picior timid, știind că îl retrag imediat la căldură și mai stau cinci minute, cât să mă încălzesc iar. E bine sub pilotă dar gândul la o cafea cremoasă care să îmi umple nările aproape mă aruncă din pat. Ceva dulce alături de cafea ar fi visul unei zile de toamnă cu miresme de primăvară și vară.

Cum ar fi să le ai pe toate într-o zi? Anotimpurile, zic.

Îmi amintesc de borcanul cumpărat ieri, curioasă să încerc gusturi noi și provocată de contrastele din el. Știi că îmi plac experiențele, iar la gusturi noi sunt precum copiii în magazinul de jucării. Cine a mai văzut fructe proaspete în miere?

Cât am clipit, eram deja în papucii moi și mă îndrept pofticioasă spre bucătărie, unde apuc rapid o lingură cu o mână și cu cealaltă borcanul. Cu gândul la zilele senine de vară și la gustul vișinelor am umplut lingura cu delicatesa roșu intens.

 

Natura regăsită în Melinis

Vișinele plutesc pline, rotunde și grase în miere. Contrastul dintre dulcele mierii și acrișorul aromat al acestui fruct solar, m-a trimis direct în livadă pe valea Nișcovului, un afluent al Buzăului. Un verde crud stropit cu pete roșu închis pe toate ramurile pictau un cer albastru senin și liniștitor. Stăteam întinsă pe spate în iarbă, în livada de vișini, cu borcanul de miere lângă mine.

Visam cu ochii deschiși, așa cum fac zi de zi și tresar când o vișină cade din pom direct în borcanul deschis.

Natura își face rețetele proprii, mi-am spus zâmbind și revin la căutarea norilor pe cer, poate a apărut vreunul cât nu am fost atentă. Între timp, altă vișină s-a strecurat în borcanul meu. Fascinată, îl ridic în lumină și vișinele îmbrățișate în miere îmi zămbesc fericite. Mă îndeamnă să gust delicatesa și toate simțurile îmi sunt trezite când dulcele mierii este temperat de gustul acrișor al fructelor, desenându-mi un curcubeu pe cerul gurii.

melinis

M-am gândit că sunt în Paradis și că gust din esențele lui.

– Ce este oare acest desert irezistibil? Este miere sau dulceață?

Nici una nici alta, este Melinis, se aude văntul de vară, strecurându-se printre crengile din satul Mierea.

Ah, ce potrivire de nume! șoptesc și eu și mă las condusă de vântul blând afară din livadă spre o casă care părea destul de mare.

În drum, am trecut pe lângă trandafiri de grădină și mirosul lor amețitor m-a făcut să plutesc. Natura regăsită, exprimă exact gustul pe care îl savuram lingură după lingură.

melinis

Ușa unei hale moderne s-a deschis ușor și am fost invitată înăuntru. Mașini moderne torceau automat iar mâini dibace lucrau neobosit. Nu toate etapele producerii de Melinis sunt automate, munca de migală se face manual. Petale de trandafiri așteptau întâlnirea cu mierea voluptoasă. Ce savoare!

Am luat rafturile la rând, fascinată de culorile din borcan – o colecție de ingrediente naturale și gustul copilăriei.

Melinis, delicatese cu ingrediente naturale

Nu mai întâlnisem acest concept până acum pentru că Melinis este o noutate minunată pentru pasionații mierii și iubitorii de slow-food. În plus, este o alternativă mult mai sănatoasă dulciurilor pe bază de zahăr. Fructe crude și petale de trandafir sunt imersate în miere de salcâm doar simplu filtrată. Așa a luat naștere un desert de o savoare inimaginabilă.

Regăsește miracolul naturii, prin gusturi, arome, textură și culori neașteptat de pure!

Eram liberă să gust orice sortiment din gama de produse Melinis: pere, prune, afine, gutui, zmeură. Dar în afară de vișine, care sunt feblețea mea, alte două gusturi m-au ispitit imediat.

Melinis de trandafiri, roșu-rubiniu, păstrează aroma petalelor crude în mierea de salcâm. Astfel, mierea își etalează nuanțele sale nobile în textura catifelată și rafinată a parfumului de trandafiri.

melinis

Trec apoi la un gust cu caracter puternic, aspru dar bine îmblânzit de mierea de salcâm, Melinis de cătină. Sub formă de pastă, această delicatesă plurivalentă are o tentă reconfortantă de un dulce acrișor dens, revigorant. Cătina crește imunitatea, acționează și ca energizant și vitaminizant și contribuie la menținerea sănătății inimii. Dar știai că are și rol anti-aging?

Mă gândesc cum aș întinde catifeaua asta pe o felie de pâine cu maia și coajă crocantă.

Metodă unică de preparare

Melinis s-a născut din alăturarea firească a două delicii: mel, cuvântul latin pentru miere, și niș, o formă prescurtată pentru Nișcov, râul pe a cărui vale am regăsit natura.

Toate ingredientele alese pentru melinisuri sunt naturale, neprocesate și nerafinate industrial, de la furnizori locali.

Ele sunt obținute printr-o metodă unică de preparare lentă la temperaturi sub 35 ˚C. Acest procedeu permite păstrarea texturii și proprietăților naturale ale fructelor și petalelor și amplifică parfumul lor natural oferindu-ne o savoare unică.

 

Idei pentru gustări gourmet

Acest deliciu poate fi un desert în sine, dar și un ingredient spectaculos în gustări simple dar rafinate.

Imaginează-ți cum ar fi să pui pe un crackers niște brânză de capră și să picuri câțiva stropi de Melinis de zmeură pe deasupra. Pe la prânz aș savura niște gustări cu brânză Rochefort sau brie cu un touch de Melinis de pere și câteva nuci aruncate pe platou.

Îmi imaginez o salata gourmet cu piept de rață pe care să pui putin Melinis de gutui, savuroasă și catifelată.

Și cum ar echilibra Melinisul de vișine dulceața unei fripturi de vânat la cuptor!

Mai știi gustul de orez cu lapte din copilărie? Ai putea pune pe deasupra o linguriță cu vârf de Melinis de vișine. Ar fi un desert pentru copilul din noi.

Dacă ești genul care își savurează micul dejun ca pe un ritual, încearcă să pui un topping de Melinis, orice preferi, în budinca de chia. Sau peste clătitele pufoase…Cui nu-i plac clătitele?!

Cred ca aș putea continua până mâine. Sau, mai bine, îmi spui tu ce combinații gastronomice îți inspiră Melinis?

 

Sursă foto – Melinis.ro

Acest articol este scris pentru SuperBlog, ediția de toamnă 2020, la proba 11 – Melinis – Un cuvânt nou pentru o experiență nouă (Melinis)

Raspunde