SuperBlog

Mici secrete pentru îngrijirea hainelor tale

Îngrijirea hainelor este secretul păstrării unei garderobe și a unui stil personal cât mai mult timp.

Hainele nu mai sunt de mult simple lucruri care ne acoperă sau ne feresc de arșiță sau frig. Ele au devenit o extensie a personalității noastre, declarația noastră către lume. La fel și încălțămintea sau gențile.

Într-o lume dinamică, adesea consumeristă, moda se schimbă, trendurile te arată cu degetul și nu mai știi cum să faci față reclamelor care te incită la orice pas. De multe ori, recunosc, simțeam nevoia să bat magazinele online și offline pentru a avea măcar o piesă în tendințe. Însă, de obicei terminam cu mai multe haine cumpărate, multe din ele alese la primul impuls, fără să evaluez garderoba.

În timp, însă, mi-am educat și acest simț al măsurii, atăt la haine, genți cât și încălțăminte. Chiar și colecția mea de eșarfe nu mai are același ritm de creștere. Am învățat că hainele pot fi alese și în afara tendințelor, atâta timp căt ele îți definesc un brand personal. Ele vorbesc despre stilul tău.

Așa au apărut în dulapurile mele piese de calitate bună, care nu se demodează ușor și care îmi definesc stilul în orice împrejurare. Am învățat să fac combinații inspirate, să selectez ce port mai des și îmi aduce mare bucurie dar să și renunț cu ușurință la cele care nu îmi trezesc amintiri sau plăcerea de a le purta.

Să îți spun un secret

Printre lucrurile cele mai dragi, am haine care au și 10 ani și care încă arată foarte bine și sunt ușor de asortat. Nu sunt scămoșate, culorile sunt încă atractive și, cel mai important, îmi aduc mare bucurie. Dar să nu crezi că le-am ținut la păstrare, ele m-au însoțit și în zile bune dar și când a trebuit să mă străduiesc poate mai mult.

Cu cât le-am întreținut mai bine, cu atât am adunat mai multe amintiri.

Secretul constă în felul cum am grijă de hainele mele, de încălțăminte dar și de accesorii. Este important cum le curăț, cum le calc și cum le depozitez. Am învățat să citesc etichetele hainelor, să descifrez simbolurile secrete și să țin cont de ele. Dar nu numai asta, am învățat și cum să le port. Cu atitudine, cu stil, dar și cu grijă!

Answear.ro m-a provocat să-mi destăinui secretele pentru îngrijirea hainelor de damă și vreau să îți împartășesc și ție din rutina mea de întreținere a acestora. Minimalismul, ordinea și deciziile înțelepte sunt întotdeauna sursa unei stări de bine și durabile, a echilibrului, nu-i așa?

Rutina pentru îngrijirea hainelor și încălțămintei

Îmi amintesc bine că prin liceu, spălam jeanșii de mână și mă lua cu vertij doar când mă gândeam că trebuie spălați. Nu știu de ce făceam asta deși noi aveam mașină de spălat, dar astăzi chiar nu mi-aș închipui viața fără să spăl automat.

Sortarea hainelor

Eu, când sortez haine parcă planific. Iau coșul de rufe la control și le selectez cu grijă, după culori, texturi și simbolurile de pe etichetă pentru a alege unul din programele potrivite de spălare. Bine, la multe dintre ele deja știu ce pretenții se impun.

Dar nu am ținut cont întotdeauna. Îmi amintesc când am spălat la mașină o rochie de mătase pe care mi-am dorit-o foarte mult. Și care s-a strâns așa tare, că devenise jumătate din căptușeala de satin de pe dedesubt. Așa este când nu ții cont de indicațiile de pe etichetă, dar, din fericire, acum fac asta de fiecare dată.

Îți dau și ție un pont, pentru că am mai salvat și rochiile elegante ale prietenelor.

PONT!
Calc-o pe lungime, cât este încă udă. Fibrele se vor alungi și rochia își va reveni la lungimea dinainte. Dar nu încerca asta cu lână. Chiar dacă își mai revine țesătura, nu va mai fi la fel.

Dar cu o rochie MAX&Co, subțire și fină, nu poți să riști, să o cureți la mașina de spălat, ci trebuie tratată cu mare grijă.

îmgrijirea hainelor

Rochie MAX&Co. (sursa foto – Answear.ro)

Ca să îți spun sincer, nu voi amesteca în mașina de spălat albe cu colorate sau mătase și dantelă cu haine obișnuite. Am grijă să nu aglomerez cuva cu multe haine, pentru că acestea nu vor fi spălate eficient și nu vor mirosi prea bine la purtare.

Pregătirea pentru spălat

Deși mi se întâmplă mai rar să îmi pătez hainele, totuși, verific de fiecare dată dacă există astfel de accidente, pentru a nu îmi compromite vreo piesă dragă. Și, întotdeauna, spăl hainele pe dos, pentru a evita scămoșarea lor.

îngrijirea hainelor

Foto din arhiva personală

Gecile mele de blugi sunt pline de pin-uri sau broșe pe care le-am adunat din călătoriile mele. Ori de câte ori le spăl, mă pregătesc psihic și îmi rezerv timp să le scot pentru a evita agățarea altor lucruri din cuvă.

Îți mai dau un pont pentru fermoare…

PONT!
Fermoarele trebuie lăsate închise pentru că dinții pot agăța porțiuni mai fine din alte haine introduse în aceeași cuvă

Tu folosești săculeți speciali de plasă pentru lenjerie delicată și șosete? Dacă nu, ia în calcul faptul că astfel le vei prelungi timpul de purtare, iar șosetele nu se vor pierde prin cuvă, dându-ți bătăi de cap.

Curățarea propriu-zisă a hainelor

Îngrijirea hainelor se face prin spălarea lor corectă, fie la mașina de spălat, de mână sau prin curățare uscată, adică la curățătorie. Aici ajung hainele de piele, paltoanele de damă, sacouri, care s-ar deforma dacă le-aș pune în mașina de spălat.

Dacă m-ați vedea când bag la spălat, zici că merg la râu. Mereu mă gândesc, ce m-aș fi făcut dacă trebuia să le spăl la râu. Cine ar mai fi avut atâtea haine? Atunci minimalism, imaginează-ți…

Ce doream să vă întreb… voi spălați bumbacul alb la temperatură mai mare și apoi îl uscați în soare? Culorile aprinse le spălați în apă rece?

îngrijirea hainelor

Sursa foto – Answear.ro (prelucrare in Canva)

Și pentru că ai citit până aici articolul meu, vreau sa îți dau două ponturi pentru creșterea eficacității detergentului la spălare și pentru clătire.

PONT 1!
Poți crește eficacitatea detergentului la spălare prin adăugarea unei jumătăți de cană de borax în mașina de spălat. Acesta este cunoscut ca antiseptic, are rol de albire și reduce duritatea apei. Sau poți folosi funcția de activare ioni de argint a mașinii de spălat.
PONT 2!
Pentru clătire poți folosi în loc de balsam de rufe, oțet. Are efect de înmuire a fibrelor și nu încarcă țesătura așa cum face balsamul.

Regulat, curăț și mașina de spălat cu clor pentru a dezinfecta părțile ascunse unde se poate forma mucegai. În felul acesta îmi prelungesc durata de purtare a hainelor dar și durata de funcționare a mașinii de spălat.

Curățarea încălțămintei de damă

Ador pielea întoarsă, dar cred că știi asta din articolul meu despre șapte piese vestimentare pentru toamnă.

Pantofii cu toc din piele întoarsă au un farmec aparte și necesită o îngrijire deosebită. De aceea folosesc o periuță și o radieră specială care să curețe praful și să le dea un aspect îngrijit. Dar curățarea nu este totul. Pentru a prelungi durata de viață a acestora folosesc un spray de impregnare o dată pe săptămână. Astfel, materialul devine impermeabil la apă și nu mai absoarbe atât de mult praf.

La fel de importantă este și depozitarea lor, ca și a genților de piele, pentru a nu se umple de praf. De aceea folosesc săculeți de pânză atât pentru încălțăminte cât și pentru genți.

Tu ce secrete pentru îngrijirea hainelor și încălțămintei ai?

 

Sursă foto principală – Answear.ro

Acest articol este scris pentru SuperBlog, ediția de toamnă 2020, la proba 9 – Secrete pentru îngrijirea hainelor și a încălțămintei (Answear.ro)

1 Comentariu

Raspunde