Experiente, Viata de expat

Oud, esenta desavarsita a lumii arabe

Intotdeauna am considerat aromele  si condimentele ca fiind invaluite in mister si avand diferite semnificatii in culturile de pe glob. Fiind foarte rare si greu accesibile, au capatat o valoare nobila si mistica in acelasi timp. Au devenit un simbol al luxului, elemente exclusiviste. Din tot cosul de arome si mirosuri pe care universul ni le pune la dispozitie, am ales o singura esenta coplesitoare. Am ales sa povestim despre oud (din lemn, in limba araba).

De ce am ales tocmai oud?

Unul dintre cele mai la moda si mai scumpe ingrediente folosite in parfumerie in ultimii ani, oud are un parfum ametitor, puternic si exaltant. Este ceva ce iti ramane intiparit in simturi.

Nu este nimic mai special si mai sofisticat decat acest ingredient.

Stii cum se spune despre gusturi, nu se discuta.  Sa stii ca asa este si intalnirea cu esenta de oud. Ori iti place de te lesina ori o urasti de moarte. Nu ai cale de mijloc. Dar daca te indragostesti de ea, devine semnatura ta.

Folosit de secole in India, Asia de Sud si Orientul Mijlociu, este din ce in ce mai prezent si la casele de parfumuri occidentale.

Ce este oud?

Oud  (lemn de agar, lemnul vulturului, gaharu, agalocha, jinko sau oudh) provine din arborele de Agar (AquilariaGyrinops), originar din regiunea Assam, India. Sunt arbori care cresc rapid si sunt vesnic verzi. Pot atinge 20 m inaltime in conditii de sol variate.

Lemnul de agar este cel mai scump lemn din lume.

oud

In prezent exista plantatii in Bangladesh, Bhutan, India, Laos, Myanmar, Papua Noua Guinee, Thailanda, Vietnam.

Bine, bine, dar ce e deosebit la acest lemn?

Oud este rezultatul unei infectii fungice in urma penetrarii unor coleoptere care se hranesc cu lemnul arborelui. Ca urmare, acesta produce la nivelul leziunii un ulei protector, parfumat care devine in timp tare si inchis la culoare. Se transforma intr-o rasina pretioasa.

Doar 2% din arbori produc rasina pe cale naturala, iar datorita exploatarii extinse, acestia sunt pe cale de disparitie. Cresterea cererii pe piata parfumurilor a determinat utilizarea inocularii artificiale a fungilor, asa cum numai omul stie sa distruga mediul inconjurator. Iar acest obicei a separat piata in doua segmente cu calitati diferite. Evident, oud-ul produs pe cale naturala este mult mai scump, un aspect important legat de calitate si pret fiind si solul pe care cresc arborii. De asemenea, cu cat rasina este mai veche, calitatea este mai buna si mai scumpa.

Exact ca vinul.

Sigur, daca preferi acest miros, nu vei cumpara o bucata de lemn din care sa razuiesti bucati mai mici sau pe care sa o tii in ulei. Exista cateva forme de comercializarea a lemnului: aschii, chipsuri sau rumegus, pudra, ulei sau sub forma de produse (parfumuri, bukhoor sau medicamente). Au cautare mare pe piata din UAE, Arabia Saudita, Hong Kong, Taiwan si Japonia.

oud

 

Daca te intereseaza mai multe detalii legate de istoria utilizarii si comercializarii lemnului de agar, poti citi un articol recent, aparut in revista Economic Botany.

Uleiul de oud

Uleiul este unul dintre cele mai scumpe forme sub care se vinde lemnul de agar. Este atat de pretios incat este denumit aur lichid iar valoarea sa este cotata ca fiind 1,5 x valoarea aurului. Pare incredibil, dar imagineaza-ti ca din 20 kg de lemn rasinos se obtin 12 ml de ulei.

Conform Forbes, uleiul poate costa 5.000$/jumatate de kilogram. Insa retailerii il vand in cantitati mici, cu 100-300$/sticla 3 grame, o atingere usoara de ulei pe piele fiind suficienta. In plus, nu irita, insa pateaza hainele iremediabil.

Cum se obtine uleiul de oud?

Uleiul  se extrage prin distilarea lemnului si topirea rasinii. Cele mai utilizate metode sunt: hidrodistilarea si distilarea la aburi.

Prin procese lungi si anevoioase, ceremoniale, ce necesita rabdare, ia nastere o esenta mirifica si pretioasa, un elixir luxuriant.

Gradarea uleiurilor este data de calitatea lor, iar cea mai buna calitate se obtine la prima distilare. Uleiul obtinut prin distilare la aburi nu are calitatea, profunzimea si nota aceea afumata, animalica si grea ca in cazul hidrodistilarii.

In urma distilarii, uleiul este filtrat, expus la soare si maturat pentru diverse perioade de timp. Cu cat uleiul este mai maturat, cu atat profilul sau odorific este mai pretios, remarcabil.

Mirosul sau exceptional este datorat unor componente chimice denumite sesquiterpene, vedetele uleiurilor aromatice.

oil oud

Cererea mare pe piata parfumurilor a dus la crearea de retete de oud sintetic. Diferentele nu au efect numai asupra pretului dar si mirosul este diferit. Esentele sintetice au note de piele si lemnoase in timp ce oud-ul natural este dulce, divin si balsamic.

Demonul numit parfum

Cred ca parfumul este forma cea mai intensa a amintirii….Poti mirosi o esenta si tumultul de amintiri poate sa te invaluie instantaneu.

Nu-i asa ca sunt parfumuri care, pur si simplu nu se uita?

Ca parfum, oud este un cosmos in miniatura, pare sa fie ceva din fiecare parfum dar nimic in acelasi timp. Este complex si aromatic. Spectaculos. Afrodisiac.

Acest regal de simturi este perceput diferit in parfumuri fata de rasina arsa.

Daca parfumurile sunt oriental-lemnoase, avand uneori o nuanta usor florala sau fructata, aproape insesizabila, fumul degajat de rasina este dulce, balsamic cu tente de vanilie si mosc.

Parfumul este bogat, greu, o esenta tare cu note de lemn si nuca, invechit si aduce a mosc. Stiu, este greu sa iti imaginezi mix-ul acesta senzual, dar el exista si cucereste. Are o mireasma animalica in senzualitatea sa.

oud perfume

Esenta sa este intunecata, bogata si opaca, nu este loc de rafinamente si fineturi. Este un parfum regal extrem de stilat, dar nu ca cele diafane si florale. Il simti pana in sinapse!

Oud este nota de baza in parfumuri, cea mai importanta. Nici nu putea fi altceva, pentru ca ea este cea care persista. Notele de varf si mijlocii isi mentin aroma cu rafinament doar un timp, dar lasa celei de baza persistenta si semnatura. Iti trebuie rabdare sa isi ofere farmecele irezistibile. Mirosul sau va fi unic pe pielea ta, gratie pH-ului diferit al fiecaruia dintre noi.

Bukhoor

Bukhoor sau Bakhour se refera la chipsuri de lemn si pastile din chipsuri maruntite  si imbibate cu uleiuri parfumate pure, cu miros senzational.

Se desfasoara o adevarata ceremonie pentru eliberarea parfumurilor tinute ostatece in scamele lemnoase. Acest oud se arde pe o pastila de carbune incandescent, intr-un vas special, traditional, mabkhara. Gasesti astfel de cupe intr-o varietate de stiluri si forme, pentru toate gusturile si bugetele.

bukhoor

Mirosul exotic, patrunzator si diferit a facut ca acest ritual solemn sa incante si occidentalii, care il folosesc deopotriva in case sau pentru haine.

Semnificatia oud in lumea araba

Oud este o esenta foarte respectata in lumea araba, parte a culturii si mostenrii acesteia. Parfumul, asemenea cafelei a dobandit un rang in aceasta lume si a fost folosit ca o forma de arta si o emblema a frumusetii in decursul istoriei. O forma de individualitate.

In secolul XIII, Ibn Arabi, un mistic sufit, spunea in opera sa “Pearls of Wisdom”,

ca din toate minunile lumii,

trei ii sunt cele mai dragi: parfumul, femeia si rugaciunea.

Mireasma unui parfum sofisticat precum oud da personalitate purtarii maiestuoase a unei abaya si a unui machiaj autentic de catre femei si a unei impecabile kandoora de catre barbati.

In Arabia Saudita, femeile prefera sa isi afume abaya cu oud sau sa foloseasca oud si bukhoor sub forma special creata, dehan pe parul ud. Il pun pe varful degetelor si mangaie usor suvitele de par pentru a le parfuma.

Nota pretioasa si rafinata a parfumurilor este definitivata de ambalaj. Sticlele de parfum si recipientii pentru bukhoor trebuie sa fie luxoase si decorate ca niste opere de arta. Asta le face atat de diferite de cele occidentale.

oud perfume

Nuanta aparte, individualitatea de care vorbeam mai devreme este data mai ales de arta de a combina uleiuri, pentru o semnatura personala. Asa ca, daca vii in Orientul Mijlociu si te fascineaza un miros cu care te intalnesti la un moment dat, este posibil sa nu gasesti asa ceva pe un raft. Acest aspect m-a atras foarte mult aici.

Spuneam ca arderea bukhoor are ceva fastuos si protocolar. Pe langa ritualul zilnic de a arde oud in casa, un moment mult mai solemn este in timpul adunarilor ceremoniale din majlis, cand mabkhara este purtata de la un oaspete la altul, un gest de inalta ospitalitate.

burning bukhoor

Majlis este un loc special, destinat intalnirilor ceremoniale, discutiilor si negocierilor. Arata ca un cort, cu perne joase, traditionale si are un colt dedicat prepararii traditionale a cafelei.

La final

Aprecierea parfumului oud se face in contextul culturii si civilizatiei arabe, al obiceiurilor si modului lor de viata. Doar in felul acesta poti intelege povestea pe care ti-o spune mireasma sa.

Sper ca te-am fascinat cu aceasta poveste despre oud, parfumul pe care fie il iubesti si care te va face sa arunci toate sticlele de pe raft sau pe care il urasti pentru ca este prea greu si intunecat. Oricum, fie ca iti place sau nu, cu siguranta nu te va lasa indiferent!

Cum spuneam, gusturile nu se discuta!

Daca ti-a placut povestea mea orientala despre oud, te astept cu comentarii sau intrebari si un share pentru prietenii tai. Multumesc!

Foto: arhiva personala

20 Comentarii

  1. Cristiana

    18 decembrie 2019 at 10:36 am

    Pe mine m-ai fascinat complet cu tot ce ai scris, toate parfumurile mele sunt centrate pe Oud si mereu mi-am zis sa citesc mai multe despre el, dar nu am gasit momentul, asa ca iti multumesc.

    1. CopperAttitude

      18 decembrie 2019 at 10:56 am

      Ma bucur mult, Cristiana! De cand l-am descoperit este esenta mea favorita. Sunt in paradisul oud, aici!

  2. Andreea

    18 decembrie 2019 at 11:04 am

    Superb acest articol… informații despre care habar nu aveam.. mulțumim

    1. CopperAttitude

      18 decembrie 2019 at 11:14 am

      Ma bucur ca ti-a placut articolul, Andreea! Multumesc pentru vizita!

  3. Ruxandra

    19 decembrie 2019 at 8:37 am

    Foarte frumos! Nu știam de acest oud 🙂 când ai spus că e lemn de agar, m-a dus gândul la agar-agar, care e cu totul altceva (înlocuitorul gelatinei).
    Am aflat ceva nou din acest articol.

    1. CopperAttitude

      19 decembrie 2019 at 8:57 am

      Asa este, lemnul de agar si agar-agar sunt lucruri total diferite. Desi am preferat sa folosesc mai mult termenul oud, am vrut sa amintesc si alte denumiri care vorbesc de acelasi produs. Multumesc ca ai citit!

  4. Gratiela Vlad

    19 decembrie 2019 at 11:07 am

    Cat ma bucur cand am ocazia de a afla lucruri noi!! Iti multumesc!!

    1. CopperAttitude

      20 decembrie 2019 at 5:35 am

      Multumesc, Gratiela!

  5. Elvira

    19 decembrie 2019 at 8:02 pm

    Interesant. Știam câte ceva despre oud, mult prea puțin. Mulțumesc pentru informațiile deosebite.

    1. CopperAttitude

      20 decembrie 2019 at 5:35 am

      Multumesc pentru vizita, Elvira!

  6. Diana

    20 decembrie 2019 at 6:44 am

    Fascinant! Să ne mai scrii despre miresmele arăbești, o faci tare tare bine 🙂

    1. CopperAttitude

      20 decembrie 2019 at 8:50 am

      Multumesc, Diana! Voi scrie!

  7. Catalina Coman

    20 decembrie 2019 at 10:20 pm

    Sa stii ca tot auzisem despre Oud, dar niciodata nu am stiut exact ce inseamna. Chiar am invatat ceva azi, de la tine.

    1. CopperAttitude

      22 decembrie 2019 at 4:13 pm

      Multumesc, Catalina! Ma bucur ca ti-a placut!

  8. Răzvan

    17 februarie 2020 at 6:36 pm

    Colega, mai vrem articole și experiențe noi… SE AUDE ÎN REDACȚIE?

  9. DEMETRESCU CRISTINA

    19 iulie 2020 at 1:44 pm

    Ah, minunat. Acum unde ma duc sa adulmec și eu esența? Am devenit f curioasă.

    1. CopperAttitude

      19 iulie 2020 at 6:12 pm

      O sa iti aduc eu. Sa vedem cum si cand.

      1. Cristina Demetrescu

        19 iulie 2020 at 6:22 pm

        Dacă nu-mi aduci, știu ce caut prin parfumeriile din Duty Free. Când om avea Free to fly.

        1. CopperAttitude

          19 iulie 2020 at 6:49 pm

          Nu ma refer la parfumuri eu, ca alea facute de parfumerii comerciale sunt asa si asa. Eu iti aduc lemn parfumat sau bukhoor, pe care sa le arzi in casa

Raspunde