Lifestyle

Cum arată rutina de îngrijire a pielii 40+

Reading Time: 5 minutes

După 40 ani, am realizat că rutina de îngrijire a pielii necesită o regândire atât a etapelor cât și a produselor folosite. Vorbim de un ten matur la care principalele griji sunt uscăciunea pielii și, ca o consecință apariția ridurilor.  Și nu mă refer la ridurile fine, ca expresie momentelor în care am râs cu poftă sau am zâmbit ștrengărește. Mă gândesc la acele cute adânci, care parcă au apărut din neant și pe care nu știu de ce nu le-am văzut săpând. Aceste neplăceri sunt cauzate de reducerea producerii de colagen și elastină. Dacă știam pe la 20 de ani că acestea încep declinul, aș fi avut mai multă grijă de ten și acum doar mențineam starea de bine.

Însă, după ce trecem de 40 de ani, nevoile tenului nostru sunt atât de aprige încât este ultimul Orient-Express pe care îl putem prinde pentru nevoia de sănătate și vitalitate a pielii. Dacă la 20 și 30 de ani, mă fardam dintr-o joacă, uite că la 40 de ani deja o fac pentru a corecta natura. Iar primul criteriu în alegerea fardurilor este gradul de acoperire și rezistența. Coșurile pline de produse de make-up au devenit selective, primesc doar marfă de calitate cu beneficii concrete.

Pe scurt, rutina de întreținere a pielii după 40 de ani impune o hidratare eficientă și utilizarea unor produse concentrate și capabile să determine refacerea acesteia. Nu mai este timp de amânare sau, mai rău, de negare.

Ce se întâmplă după 40 de ani și care sunt consecințele pentru piele?

După 40 de ani, nu este niciun secret, semnele îmbătrânirii apar și sunt vizibile pe piele, articulații și la nivelul diferitelor procese fiziologice. Adică nu numai tenul suferă dar și organele interne, supuse acelorași cazne date de aging.

Pielea are o strălucire aparte atunci când nivelul de estrogeni este ridicat. 40+ vine cu o scădere a acestor hormoni deci cu diminuarea treptată a strălucirii și vitalității tenului. Mai mult decât atât, acest lucru determină și scăderea producerii de colagen, afectează structura osoasă, pielea începe să se lase și apar ridurile. 

rutina 40+

Foto Canva editate în Canva

Fără producerea constantă de colagen, tenul devine mai puțin elastic, mai subțire, predispus la deshidratare. Cu siguranță nu vom opri procesul, putem însă să îl încetinim și tocmai despre asta este vorba în adaptarea rutinei de îngrijire după 40 de ani.

Asta a însemnat pentru mine crearea unui nou obicei. Dar, pentru a crea o nouă rutină de îngrijire  aveam nevoie de câteva elemente:

  • motivație (de ce fac acest lucru? de ce este important pentru mine?),
  • un mindset deschis pentru a accepta aceste transformări dar și pentru a acționa,
  • produse cosmetice eficiente și dedicate, care fac posibilă încetinirea îmbătrânirii pielii,
  • învățarea câtorva mișcări de masaj facial sau yoga pentru față pentru remodelarea musculaturii acesteia,
  • timp acordat zilnic pentru îngrijire corectă.

Strategia de îngrijire a tenului matur se bazează pe 2 piloni importanți: creșterea nivelului de hidratare a țesutului și abordarea ″stricăciunilor″. Și aici trebuie luat în calcul stilul de viață de până atunci și renunțarea, pe cât posibil la obiceiuri care afectează pielea. Mă refer aici la privarea de somn, fumatul, expunerea la soare, consum de alcool sau alimente procesate, etc.

 

Rutina de dimineață după 40 de ani

  • curățarea ușoară a feței la trezire pentru îndepărtarea impurităților de peste noapte, a celulelor moarte dar și a produselor cosmetice aplicate seara,
  • aplicarea unei creme adecvate acestei decade care să reducă din aspectul pufos al pielii, pungilor de sub ochi sau pigmentării tenului. În același timp, ea trebuie să inducă luminozitate,
  • introducerea serurilor cu vitamina C este un must la 40+, așa că dacă nu s-a întâmplat acest lucru în decada 30+, acum este o etapă obligatorie. Poate te întrebi de ce este necesară. Aș vrea să știi că vitamina C este bună nu numai pentru imunitate. Ea este un puternic antioxidant ce oferă și protecție UV pentru piele, dându-i luminozitate și împiedicând apariția petelor. Însă, dacă analizăm mai în profunzime, stimulează producerea de colagen, care dă un aspect ferm pielii,
  • nu ne pierdem focusul de la hidratarea intensă a tenului matur. Un ser cu acid hialuronic este ideal pentru anti aging dar și pentru o hidratare eficientă,
  • niciun tratament nu ar fi eficient în această decadă fără utilizarea cremelor de protecție solară, care, ideal, ar trebui folosite la orice vârstă. Ele protejează fibrele elastice care sunt afectate de razele UV prin expunerea la soare. Ia în calcul un factor de protecție SPF 25+ care să încheie rutina ta de dimineață,
  • apa termală, pe care o iau după mine oriunde, mă ajută să recapăt aspectul fresh în orice moment al zilei. Și, recunosc că m-a salvat de câteva or, în cazul unor mici iritații ale tenului.

rutina 40+

Rutina de îngrijire a pielii 40+ nu se oprește doar dimineața, avem de urmat o secvență similară și seara. Am învățat că ambele momente sunt extrem de importante dar rutina de seară cuprinde o etapă esențială, masajul.

Rutina de seară după 40 de ani

  • curățarea tenului seara, este extrem de importantă pentru tenul 40+. Spun acest lucru, nu numai din prisma faptului că trebuie îndepărtate foarte bine urmele de machiaj și impuritățile de peste zi. Pielea de la această vârstă este pe cât de uscată, pe atât de sensibilă și are nevoie de un demachiant pe bază de ulei. Totuși, dacă tenul este acneic (da, există acnee și la 40!), fie poți folosi o apă micelară ca unic demachiant, fie o aplici după demachiantul uleios pentru a curăța bine porii. Eu așa procedez, mai ales când am fond de ten aplicat.
  • exfolierea tenului este indicată de două ori pe săptămână, însă atenție la tipul de produs ales. Cele care fac o exfoliere manuală sunt destul de agresive pentru tenul matur, care și așa este deshidratat, așa că o variantă mai blândă ar fi exfoliantul pe bază de acid din fructe.
  • masajul facial sau exercițiile de yoga pentru față fac parte deja din rutina mea zilnică și rar mi se întâmplă să o ratez. Pentru masaj folosesc ulei de semințe de struguri dar  mă tentează să încerc curând un ulei pe bază de retinol. Uneori îmi place să mă răsfăț cu Foreo Luna 3, un dispozitiv pentru curățare și masaj facial.
  • dacă pentru dimineață, vitamina C ne protejează de factorii nocivi, seara vom introduce retinolul. Acesta este un  derivat de vitamina A absolut necesar pentru tenul 40+. Preferat sub formă de ser, pentru că se absoarbe mai ușor, retinolul reduce ridurile și stimulează producerea de colagen,
  • hidratarea este obiectivul nostru principal și seara. Așa că alegem o cremă de noapte cu un cocktail de substanțe nutritive. Sau, putem opta pentru o mască cu efect intensiv pentru o piele care radiază dimineața. Eu folosesc o cremă restructurantă, potrivită vârstei.
rutina 40+

Sursa foto: Myriam Masiero pt Unsplash

Abordează îngrijirea holistic

Rutina de îngrijire a pielii 40+ nu se rezumă la cum avem grijă de aceasta doar la exterior. Este în interesul nostru să lucrăm și din interior, să avem o abordare holistică. Astfel, am înțeles poate și mai profund, de ce frumusețea vine din interior.

Elementele esențiale sunt somnul (7-8 ore pe noapte), alimentele bogate în macronutrienți, consumul de apă și mișcarea.  Și aș mai adăuga și modul cum ne gestionăm emoțiile, felul cum vorbim și mai ales, să zâmbim!

Care este rutina ta zilnică pentru o piele sănătoasă și tânără?

 

Sursă foto copertă: foto Canva editate în Canva.

 

6 Comentarii

  1. Diana

    22 martie 2021 at 6:47 am

    Util! O să păstrez articolul. ❤️

    1. CopperAttitude

      22 martie 2021 at 7:48 am

      Multumesc! Adevarul este ca doream sa il scriu de ceva timp, am tot amanat, acum i-a venit momentul

  2. Valerica

    11 mai 2021 at 6:27 pm

    Foarte bine punctate aspectele de care trebuie sa ținem cont și de ce

    1. CopperAttitude

      16 mai 2021 at 11:37 am

      Multumesc, Vali!

  3. Mirela

    12 mai 2021 at 3:40 am

    Vad ca eu sar vreo 2 pasi seara. Ceea ce.. Nu prea e bine. Saru’mana de articol. Îl pun și eu la loc de cinste sa ma tragă de mânecă, mai ales seara, când e treaba mai complexa. ❤️

    1. CopperAttitude

      16 mai 2021 at 11:38 am

      Multumesc, Mirela!

Raspunde