SuperBlog

Conceptul de sânge ombilical, un carusel de mituri, marketing și beneficii medicale

Reading Time: 7 minutes

Prelevarea de sânge ombilical la naștere poate fi privită din perspective diferite. De la studii și biologie moleculară trecem prin mituri și fake news. Un adevărat carusel.

Venirea pe lume a unui copil aduce multă bucurie dar și responsabilități părinților. Pregătirile pornesc de la o serie de lucruri necesare bebelușului și merg până la investiții financiare și în sănătate, pe termen lung. Din lista lungă a acestor necesități, am povestit acum câteva săptămâni despre cele 5 opțiuni pentru bebe la care poate nici nu te-ai gândit.

Una din cele mai subtile investiții pe care părinții le pot lua în calcul pentru viitorul bebelușului este inițiată încă de cănd acesta vine pe lume. Mă refer la colectarea de sânge ombilical dar și a altor surse de celule stem. Ele pot constitui o rezervă importantă de sănătate care poate fi utilizată în cazul unor afecțiuni grave.

Pentru foarte mulți părinți, dar și pentru publicul larg, acesta este un subiect încă sensibil și este normal să fie așa. Faptul că se ridică o serie de întrebări, apar dubii este firesc. Vorbim totuși de un domeniu destul de nou în medicină iar cercetările sunt în plină desfășurare. Iar ele pot aduce deopotrivă confirmări sau infirmări. Ceea ce mie mi se pare important este că există acest interes științific și sunt convinsă că va aduce soluții extraordinare pe termen lung. Mai ales în medicina regenerativă, unde rezultatele sunt promițătoare.

sânge ombilical

Sursa foto – Cord Blood Center

Recoltarea de celule stem se realizează din sânge de cordon ombilical, țesut de cordon ombilical, sânge din placentă și întreg țesutul placentar (toată placenta). Această procedură poate părea o tehnologie SF, însă lucrurile sunt bine puse la punct.

Este posibilă și în Romănia, iar Cord Blood Center are o experiență de peste 14 ani în procesarea și stocarea acestor grefe în condiții de criogenie (-196°C).

Ce sunt celulele stem și ce rol au în organism

Toate celulele somatice adulte, cum sunt celulele musculare, celulele nervoase, hematiile iau naștere din celulele stem. Ele sunt celule unice, nediferențiate, care au capacitatea de a se dezvolta în alte tipuri de celule care formează țesuturi și organe.

În timpul vieții intrauterine ele sunt implicate în formarea și dezvoltarea fătului. După naștere, ele nu se pierd ci sunt foarte active și au un rol important. Ele sunt capabile să reînnoiască periodic celulele adulte îmbătrânite și să regenereze țesuturi și organe, după diverse boli, infecții sau orice aversiuni externe. Acest lucru este posibil datorită capacității lor de a da naștere unei game diverse de celule adulte.

Surse de celule stem

Există trei surse de celule stem în organism:

  • măduva osoasă hematogenă de la nivelul oaselor late (bazin, stern),
  • sângele periferic circulant, dar care conține o cantitate mică de celule stem,
  • cordonul ombilical și placenta.

La naștere, sursele de celule stem sunt:

  • Celule stem hematopoietice din sângele ombilical,
  • Celule stem mezenchimale din țesutul de cordon ombilical și țesutul placentar,
  • Celule stem hematopoietice din sângele din placentă, respectiv țesutul placentar,
  • Celule stem endoteliale din placentă.

Utilitatea sângelui din cordonul ombilical

Dintre toate sursele de celule stem disponibile la naștere, cordonul omblical a trezit cel mai mare interes în cercetarea științifică. El este o sursă extrem de valoroasă atât pentru celule stem hematopoietice (precursori de celule sanguine si componente celulare) cât și pentru alte celule care ajută foarte mult în cazul unor terapii celulare. De aceea este mai corect să vorbim generic de utilitatea sângelui ombilical.

sânge ombilical

Mindmap realizat în Canva

Pe lângă aceste celule prezente în sângele recoltat din cordonul ombilical, un rol important îl au și veziculele extracelulare, denumite exozomi. Aceștia activează o serie de căi de semnalizare pentru vindecarea rănilor¹, creșterea celulară și sinteza de colagen. Studii recente demonstrează că aceste vezicule conțin factori de creștere asociați cu întinerirea pielii². Ceea ce va deschide o nouă eră în abordarea unor terapii pentru refacerea țesuturilor și anti-aging.

Celule stem mezenchimale din țesutul de cordon ombilical sunt și ele pluripotente și se pot diferenția în celule ale țesutului conjunctiv, ale cartilajului, pielii și oaselor. Ele deschid un nou drum în tratamentul rănilor, arsurilor, diabetului, bolilor neurodegenerative, bolilor hepatice.

Țesutul (gelatina) Wharton este o sursă bogată de celule stem mezenchimale tinere. Ele au posibilități multiple de aplicabilitate terapeutică în domeniul medicinei regenerative. Studii recente³ au demonstrat că tratamentul timpuriu cu celule provenite din țesutul Wharton este mai eficient în tratamentul leziunilor de cartilaj comparativ cu  folosirea de celule mezenchimale autologe.

Povestea unui tratament de succes

Celulele din sângele de cordon ombilical ajută la tratarea multor boli foarte grave, cum ar fi leucemii, limfoame, cancere, etc.

sânge ombilical

Sursa foto – Cord Blood Center

Tratamentul în sine, denumit transplant, poate fi de două tipuri, în funcție de pacient:

  • transplant autolog (cand celulele utilizate au fost recoltate de la același pacient care urmează să le primească)
  • transplant alogenic (când celulele utilizate nu au fost recoltate de la același pacient care urmează să le primească, dar există compatiblitate HLA).

Poveștile adevărate ne dau speranțe

Acesta din urmă este și cazul fericit al unei băiețel de 6 ani din Iran, pentru că părinții săi au decis să preleve sânge ombilical de la sora mai mică. Acesta era diagnosticat cu talasemie majoră, o afecțiune cu transmitere ereditară, caracterizată prin anemie severă care necesită administrare cronică de transfuzii de concentrat eritrocitar pe toată durata vieții.

Băiețelul a primit la transplant o grefă de sânge ombilical obținută la nașterea surorii sale, în vârstă de 2 ani.

Cei doi frați se pot juca împreună fericiți acum deoarece băiețelul este perfect sănătos.

Există multe povești care au un final fericit. Chiar dacă nimeni nu își dorește să fie nevoit să folosească stocul din această bancă pentru familia sa, el trebuie privit ca o centură de siguranță sau ca o asigurare de viață. Iar la nevoie îi poate ajuta mai ales pe cei care sunt compatibili.

Tendințe de utilizare a produselor biologice din cordon ombilical și placentă

Piața de produse false pe bază de celule stem animale

La fel ca și fake news, produsele contrafăcute au invadat piața și au ca scop înșelarea consumatorilor. În general ele sunt puse la dispoziția utilizatorilor împreună cu beneficii care nu există dar pe care producătorii le prezintă ca fiind reale.

Nici existența celulelor stem din sânge ombilical sau placentă nu a fost ocolită. Astfel, au apărut pe piață produse cosmetice și suplimente care reclamă existența acestora în compoziție.

Ca urmare pot să apară efecte adverse, cum ar fi ineficiența sau progresia unor boli grave.

Obținerea autorizației de punere pe piață a suplimentelor medicale nu urmează căile stricte și reglementate ale medicamentelor. Comercializarea lor se face fără a exista studii de eficacitate și siguranță în spate.

Astfel există de vânzare suplimente despre care se spune că ar conține celule stem vii. Cei mai mulți dintre cumpărători nu știu că acestea trebuie condiționate la temperaturi extrem de joase sau că odată înghițite sunt distruse de enzime gastrice.

Există situații în care mamele au consumat astfel de capsule care conțineau streptococ B și au îmbolnăvit grav copilul în urma alăptării.

Placenta, superfood sau gest dezgustător?

Există un trend cel puțin dubios, în opinia mea, acela de a consuma placenta după naștere. Da, ne referim la oameni și nu la animale, la care acest lucru este întâlnit la unele specii unde este protejată supraviețuirea.

Dar la om, care sunt considerentele prin care ai consuma placenta, ba mai mult de o considera superaliment? Acest concept pare un amestec de pseudo-știință si idei mitologice.  El se bazează pe faptul că placenta este plină de substanțe nutritive și hormoni, benefice pentru mamele care alăptează. Ar crește producerea de lapte și ar reduce stările depresive postpartum.

Unele ramuri ale medicinii tradiționale chinezești recomandă utilizarea placentei în tratarea infertilității, impotenței dar și altor boli.

Totuși, placentofagia poate fi un trend periculos atâta timp cât nu este dovedit științific că are beneficii pentru mamă și copil. În plus, este total lipsit de etică realizarea unui astfel de studiu.

Recoltarea probelor de sânge ombilical

Discută cu medicul tău despre stocarea probelor pentru a înțelege foarte bine toate detaliile și pentru a lua cea mai bună decizie împreună cu partenerul tău.

Recoltarea are loc după ce medicul care asistă nașterea decide că atât mama, cât și bebelușul sunt în siguranță, fără vreun risc, durere sau disconfort. În plus, atât placenta cât și cordonul ombilical sunt deja separate de organismul mamei. El va folosi trusa sterilă pentru recoltarea placentei furnizată de către Cord Blood Center.

Probele sunt evaluate după recoltare și procesare sub formă de grefe de celule stem conform standardelor internaționale riguroase. Ulterior,  părinții vor primi rezultatul sub formă unui certificat. Dacă sunt corespunzătoare, ele vor fi stocate în containere speciale la -196° C, în spații  cu monitorizare permanentă.

sânge ombilical

Sursa foto – Cord Blood Center

În lipsa recoltării la naștere a produselor biologice disponibile, o sursă importantă de sănătate se aruncă.

Transplantul alogenic și compatibilitatea

Atunci când celulele utilizate au fost recoltate de alt pacient decât cel care le utilizează, dar există compatiblitate, vorbim de transplantul alogenic. Compatibilitatea este determinată de antigenul leucocitar uman. Aceste antigene reprezintă proteine pe care le moștenim de la părinți. Ele au un rol important în procesul de recunoaștere a self-ului.

De aceea, în cazul transplantului între frați sau persoane străine trebuie evaluat gradul de compatibilitate. Acesta reprezintă numărul de molecule pe care doi oameni le au în comun. Cu cât sunt mai multe, cu atât compatibilitatea este mai mare între donator și gazdă. Astfel, nu apar fenomene de respingere după transplant.

Cea mai mare compatibilitate pe care o putem întâlni este între frați ai acelorași părinți. Nu este exclus însă să se găsească un donor compatibil total necunoscut.

Probe eliberate pentru transplant

Grupul Cord Blood Center a eliberat până în prezent 78 de unități de astfel de grefe. Acestea au fost folosite cu succes în tratarea unor boli grave în centre de specialitate din lume. Dintre acestea, 8 sunt probe utilizate în România, la Institutul Fundeni, pentru diverse afecțiuni, cele mai multe fiind necesare în 2014 (5 cazuri).

Subiectul acesta nu este unul comod însă este unul extrem de interesant care merită toată atenția nostră. Sper să îl găsești interesant!

 

Sursă foto copertă – Cord Blood Center

Bibliografie studii:

¹https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/32848396/

²https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/28919421/

³https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5852271/

 

Acest articol este scris pentru SuperBlog, ediția de toamnă 2020, la proba 23 – Noțiunea de „celule stem”, între mituri, marketing și utilizare medicală (Cord Blood Center)

4 Comentarii

  1. Diana

    28 noiembrie 2020 at 6:55 am

    Cred că informarea face diferența mai ales aici. Mai mulți părinți ar trebui să ia în calcul opțiunea recoltării de celule stem.

    1. CopperAttitude

      28 noiembrie 2020 at 9:08 am

      Da, este foarte importantă informarea dar și deschiderea asupra subiectului. În plus, oricât de deschiși ar fi pentru acest subiect, prețul poate fi una din obiecții. Păcat că nu avem și noi bancă publică pt celule stem.

      1. Diana

        29 noiembrie 2020 at 11:29 am

        Da, chiar ne-ar fi extrem de utilă!

  2. Proba 23. Noțiunea de „celule stem”, între mituri, marketing și utilizare medicală

    30 noiembrie 2020 at 5:15 pm

    […] Conceptul de sânge ombilical, un carusel de mituri, marketing și beneficii medicale […]

Raspunde