SuperBlog

Nu-i așa că vrei și tu o vacanță în siguranță la mare?

Reading Time: 5 minutes

Dacă și tu visezi la o vacanță în siguranță la mare, sunt vești bune,  anul acesta vom avea, în sfârșit ocazia să o revedem! Trebuie doar să respectem regulile impuse și să fim responsabili. De restul, se ocupă prietenul nostru de la mare, Litoralulromanesc.ro.

Sunt cu gândul la vacanță de când mă știu, ba chiar mă gândesc pe drumul de întoarcere care va fi vacanța următoare. Știi părerea mea despre călătorii, nu este doar despre a pleca de acasă, sunt atâtea motive să călătorim mai des, toate contribuie la echilibrul și evoluția noastră.

Marea, o iubire nesfârșită

Nu știu cum ești tu, dar eu am nevoie de mare în fiecare an. În anii trecuți, am ajuns la mare de ziua mea, în aprilie și apoi în octombrie, la un botez. I-am ascultat șoaptele dar și  vuietele valurilor. Dar am fost de atâtea ori în timpul verii, în vacanță, însetată de mângâierile razelor de soare și de acea stare când nu trebuie să faci nimic, doar să exiști. Breath in, breath out! Marea are farmecul ei…nu ai cum să nu o iubești.

Am iubit-o încă de mică, mă jucam unde se spărgeau valurile ore întregi și mă bălăceam la infinit. Ce copil nu face asta?

Am iubit-o când eram studentă, atunci când eram cu prietenii și adoram să fiu cât mai bronzată.

Am iubit-o când am început să o aduc și pe fiica mea să o descopere.

Încă o iubesc și mi-e dor să o văd iar și iar!

litoralul romanesc

Foto din arhiva personala

Vremuri noi vin cu adaptare în mers

Asta se întâmpla până să înceapă pandemia, iar de acolo știm cu toții toată povestea. Visăm cu ochii deschiși și cu sete următoarea plecare iar în ce mă privește, aproape sunt pregătită cu bagajele la ușă. Cu un an neplăcut din multe puncte de vedere, limitați de a mai ieși cu prietenii în oraș sau în vacanțe, toate planurile noastre păreau că sunt un vis irealizabil.

Dacă înainte plecam în 2-3 vacanțe pe an, în plină pandemie, vacanța a fost ca un ghem încurcat de ață. Dar pe care l-am descurcat și asta numai pentru că am avut încăpățânarea să ne iasă și…ne-a ieșit.

Pregătește-te pentru o vacanță în siguranță

Nu are rost să mă întorc la sejurul la mare de anul trecut, mă concentrez acum pe cum aș putea să îmi organizez vacanta in siguranta anul acesta. Acum știm contextul, trebuie să avem curaj, să fim conștienți și responsabili. Trebuie doar să ne adaptăm și să mergem mai departe. Vacanțele sunt posibile!

Deși nu ne-a fost ușor, am învățat să conștientizăm ce înseamnă igiena, să strănutăm și să tușim cu atenție și grijă pentru ceilalți. Am învățat că purtând masca nu este doar un gest pentru siguranța noastră, ci este grijă și respect mai ales pentru cei din jurul nostru  Am ascultat mai mult și mai atent ce ne spune corpul nostru, l-am îngrijit mai bine să fie sănătos și să ne țină activi. L-am pregătit pentru următoarea vacanță!

Așa că anul acesta ne găsește nu numai optimiști dar și mult mai pregătiți să ne bucurăm de vacanță. Pe lângă regulile de distanțare socială, folosirea măștii și testare, campania de vaccinare ne-a adus o stare de curaj și siguranță.  Respectând condițiile impuse de autorități ne putem recupera, măcar parțial o parte din libertățile pe care le aveam anterior. Și pe care de multe ori nu le conștientizam dar pentru care acum suntem recunoscători.

O vacanță în siguranță cu Litoralul.romanesc.ro

Așa că ce-ar fi să ne organizăm din timp pentru vacanța noastră de pe litoralul romanesc, din această vară?

Cred că ești de acord cu mine că cea mai bună soluție în aceste vremuri este să facem rezervările prin intermediul unei agenții. Litoralulromanesc.ro este cea mai bună soluție pentru a alege stațiunea și hotelul pentru litoral 2021.

De peste 15 ani, sunt “prietenii noștri de la mare” și turoperatorul nr. 1 pe segmentul vacanțelor la Marea Neagră.

Iar acum, mai mult ca oricând sunt ajutorul de nădejde pentru a ne organiza o vacanță în siguranță. Pentru că, în ciuda faptului că ne-am pus toate speranțele în vaccin, totuși suntem precauți. Iar acest sens, Litoralulromanesc.ro ne vine în întâmpinare cu asigurarea storno are include protecţia în cazul îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2. Cred că ești de acord cu mine că este esențial să avem acest beneficiu în această perioadă.

Întoarce foto
Asigurarea de tip storno conține clauze care acoperă situațiile neprevăzute generate de pandemia de coronavirus. Cel mai important avantaj: în cazul unei îmbolnăviri cu virusul Sars-Cov2, turistul poate anula gratuit rezervarea făcută și i se returnează sumele achitate.

Un alt avantaj pe care îl avem la dispoziție sunt reducerile de până la 49% acordate prin programul Înscrieri Timpurii, de aceea mă uit din timp pe ofertele apărute la începutul anului.

În plus, acum au și o campanie prin care te răsplătesc și poți câstiga o vacanță pentru anul viitor. Poți intra în concurs dacă faci o rezervare de minim 5 nopți la unul din hotelurile partenere pentru litoral 2021.

Cum mă pregătesc de vacanță

Planurile de vacanță încep cu multe luni înainte. Vremurile actuale pot părea confuze, însă simt că va fi mult mai bine în această vară față de anul trecut. Și, dacă am avut curajul dar și responsabilitate atunci, acum va fi mai ușor.

Aleg stațiunea și hotelul, verific perioada și rezerv făcându-mi asigurarea storno și nu îmi rămâne decât să îmi faci bagajul și apoi să mă bucur de o vacanță în siguranță la mare.

Alegerea mea pentru hotel este întotdeauna atent gândită, unde este așezat hotelul, dacă are parcare generoasă, dacă pot obține cameră sea-view și alte facilități care țin de cameră. Bineînțeles, acestea sunt corelate cu standardul hotelului, de aceea prefer hotelurile de 4 sau 5 stele. Vacanța la mare este un răsfăț pentru mine, este plăcerea mea declarată. Acesta este motivul pentru care aleg locuri cu rating bun și stele pe măsură.

vacanta la mare

Sursa foto și editare: Canva

De fiecare dată când merg la mare prefer pachetele cu mic dejun. Varianta all-inclusive o preferam când era Lexi destul de mică, dar ulterior am ales flexibilitatea în programul nostru.  La all-inclusive tentația de a gusta din toate este destul de mare și mă întorceam întotdeauna cu kilograme în plus. Ador, când sunt la mare să mănânc în locuri diferite și prefer locurile autentice, mai ales dacă au pește. În felul acesta nu mă plictisesc niciodată de meniu și îmi păstrez silueta.

Pandemie sau nu, întotdeauna am avut grijă să îmi fac rezervări din timp la hotel, iar de cele mai multe ori le-am făcut prin agenție. Aleg de fiecare dată acest lucru pentru că îmi doresc să am, pe lângă zilele mele de plajă și mici excursii în locuri deosebite din zona Mării Negre. Și aici, poți găsi pe site o serie de tentații:

♥ vizita în centrul vechi din Constanța

♥ excursia minunată la Balcic și prin sudul Dobrogei

♥ un drum la Cetatea Enisala și Cheile Dobrogei

♥ puțină adrenalină cu skijetul.

Dar, în afară de aceste itinerarii, am diverse solicitări pentru cameră și îmi este mult mai simplu să le discut cu agenția de la început.

De final

Prinde curaj pentru o vacanță în siguranță anul acesta cu Litoralulromanesc.ro, fii atent la regulile impuse și respectă-le. Folosește corect masca, nu numai la mare dar și în rutina zilnică, pentru că numai așa vom avea grijă unii de alții și vom avea curajul și plăcerea să plecăm în vacanțele mult visate.

 

Sursa foto care se întoarce: arhiva personală, sursa foto copertă articol: Litoralulromanesc.ro

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2021

3 Comentarii

  1. Diana

    7 aprilie 2021 at 5:18 am

    Chiar am nevoie de o vacanță bună la mare, iar anul acesta pentru o vacanță în siguranță cred că a rămâne la noi e cea mai bună alegere. Ah, și câte amintiri am!

    1. CopperAttitude

      7 aprilie 2021 at 8:54 am

      Este incredibil cat de fericita eram cand mergeam la mare!

  2. Proba 14. Vacanță în siguranță cu Litoralulromanesc.ro

    7 aprilie 2021 at 1:35 pm

    […] Nu-i așa că vrei și tu o vacanță în siguranță la mare? […]

Raspunde